Opinii / Lucia Bacalu: „Prea lăsătoare suntem”

Ați observat că cele mai mari succese le obțin femeile singure (care nu au fost căsătorite, sau sunt divorțate, sau văduve)? Sau cele care au în spate un bărbat puternic, un bărbat care are puterea să-și înțeleagă partenera, să ajute, să stea cu copiii, să-și asume o parte din treburile gospodărești etc.

Nu știu cum pentru alții, dar pentru mine anume astfel de bărbați sunt adevărați. Nu cei care-și arată „mușchii” oricând și oriunde, inhibând-o pe femeia de alături, fie că e parteneră de viață sau colegă de serviciu.

În statele cu adevărat democratice, mă refer la cele din Uniunea Europeană, marea majoritate a bărbaților au înțeles demult că între femei și ei este un mare semn de egalitate.
Nu e nici o rușine pentru un bărbat din acele țări să-și ia concediu de îngrijire a copilului, ca mama să poată munci, să poată să-și facă o carieră, dacă asta își dorește cu adevărat. Nu e nici o rușine pentru un bărbat să asculte și să urmeze sfaturile unei femei (nu mă refer la mamă).
Deși avem și noi o lege, care le permite bărbaților să-și ia concediu de îngrijire a copilului, deocamdată mult prea puțini profită de ea. Și nu pentru că nu ar vrea să stea cu copilul, nu că nu ar vrea ca soția lui să muncească. Nu.

Prejudecățile încă sunt la putere! E o rușine pentru un bărbat să facă ordine în casă, să spele sau să prepare de-ale gurii. Și astăzi se mai aude calificativul „fecior de babă”, un calificativ cu sens peiorativ, adică în bătaie de joc. Vezi Doamne, l-au crescut femeile (mama, bunica) și are apucături de femei. Când zic „apucături”, mă refer anume la ceea ce am menționat deja – că spală și vesela, că face ordine prin casă, că prepară bucate etc.

La noi încă se mai menține ideea că bărbatul e cel ce trebuie să asigure familia cu de toate. Vorba ceea: jupâneasa ține casa, iar jupânul ține drumul.
Da, e o tradiție formată de secole. Era oarecum înțeleasă când femeia avea șase-opt și chiar mai mulți copii. Nu-i mai ardea sărmanei de carieră. Și nici nu avea unde să lucreze. Doar cu sapa, în câmp. Sau la tutun. Bărbatul, fiind mai puternic din punct de vedere fizic, era cel ce tăia lemne și le căra acasă, construia și meșterea, vâna și pescuia. Se considera rușinos ca femeia, stând acasă cu copiii, să nu facă treburile casnice. Chiar să-ți aștepți bărbatul să vină să facă un borș?

Au trecut acele vremuri. Tehnologiile informaționale ne-au acaparat cu totul, avem mecanisme peste mecanisme, foarte multe dintre care pot fi ghidate cu ușurință de orice femeie. Avem inteligență artificială, astfel că nu mai e nevoie nici de prea multă minte, nici de prea multe eforturi pentru a face bani. Suntem deja în secolul al XXI-lea, deceniul trei!
Prejudecățile, însă, rămân. Nu vor, o bună parte dintre bărbați, să dea hățurile din mână. Sau, poate, o bună parte dintre femei, nu sunt încă prea dornice de a se afirma.
E bine așa cum este. Nu vi se pare că suntem cam lăsători din fire? Poate mai mult femeile. Și atunci ar fi mai corect să spun: prea lăsătoare suntem.

E atât de simplu să zicem cu orice ocazie: „Ce-o da Dumnezeu” sau „Ce-o vrea Dumnezeu”. Apropo, de Dumnezeu. Morala creștină este bună. E foarte bună. Dar ce facem cu clericii – unii dintre ei – care nu contenesc să arunce cu noroi în femei? În femeile care nu-s îmbrăcate precum vor ei, în femeile care nu au copii, în femeile care optează pentru carieră în defavoarea căsătoriei? Dar despre asta – cu altă ocazie.