Evelina Lang: „Fiecare aromă are o poveste. Este fascinant să vezi cum un simplu miros poate declanșa amintiri, emoții sau o stare de bine”
Evelina Lang a revenit în Moldova după 14 ani trăiți în Germania, cu un scop clar: să aducă oamenilor mai mult decât simple parfumuri – să le ofere stări de bine. Pasiunea sa pentru aromaterapie începe dintr-o dorință profundă de a transforma emoțiile și viețile oamenilor.
De la pedagogie la încăntătoarea lume a mirosurilor
Absolventă a Universității „Alecu Russo” din Bălți, specializarea germană-franceză, Evelina și-a dorit să-și aprofundeze cunoștințele lingvistice și să exploreze lumea. A plecat în Germania printr-un program Au Pair, unde timp de un an a trăit într-o familie germană, având grijă de copii și explorând o nouă cultură.Timp de un an, a trăit cu o familie germană, învățând despre viața și cultura acestei țări. Acolo, ea primea bani de buzunar și pe lângă aceasta, avea grijă de copiii familiei, le pregătea dejunul, îi ducea la grădiniță. „A fost o experiență unică, am avut ocazia să călătoresc, să învăț lucruri noi, să cunosc tineri de pe întreg globul pământesc, cu unii chiar și în prezent ținem legătura”, povestește ea.
Deși planul inițial era să rămână doar un an în Germania, soarta i-a schimbat traseul. Acolo și-a cunoscut soțul și a decis să rămână, petrecând mai bine de 14 ani în această țară.
În Germania, Evelina s-a dedicat dezvoltării personale. A participat la diverse seminare de psihologie, istorie, astrologie și cultură vedică, dar cea mai profundă descoperire a fost aromaterapia. „La început, eram sceptică, dar pe măsură ce experimentam, am descoperit că mirosurile pot influența profund emoțiile și starea generală”, spune Evelina.
Pandemia – un moment de cotitură
Pandemia a adus dorul de casă mai aproape. Evelina și familia ei au decis să revină în Ungheni, locul ei de baștină. „Ne doream libertate, un mediu relaxat și, mai ales, conexiunea cu membrii familiei. Copiii noștri aveau nevoie de relații apropiate cu bunicii, să-și creeze amintiri”, explică ea.
Adaptarea la viața din Moldova nu a fost lipsită de provocări. „Copiii s-au adaptat repede, dar pentru mine a fost mai greu. Am revenit și mi-am dat seama că, în afara de rude, nu mai aveam un cerc de cunoștințe. Pentru soț, schimbarea a necesitat timp și răbdare”, spune Evelina.
Totuși, reîntoarcerea a adus cu sine și noi oportunități.
Cum ia naștere un parfum
A urmat cursuri de specialitate și a învățat să creeze parfumuri personalizate folosind doar uleiuri esențiale naturale. Drumul către crearea parfumurilor personalizate a fost unul plin de provocări. „Am învățat din experiență că uleiurile esențiale sunt foarte volatile. A fost nevoie de timp pentru a încelege cum să combin mirosurile pentru ca acestea să persiste pe piele”, povestește Evelina.
Ea crede în „parfumeria emoțională” – o abordare care combină mirosurile cu stările emoționale. „Fiecare parfum este unic și reflectă personalitatea sau nevoile emoționale ale persoanei care-l poartă. Este mai mult decât un miros plăcut, este un aliat emoțional. Crearea unui parfum personalizat poate dura în jur de o oră jumătate. În schimb, dacă e să-l fac eu după bunul meu plac, poate dura câteva săptămâni”, spune Evelina.
Una dintre cele mai mari realizări ale Evelinei este gama de parfumuri denumită TriDevi (în traducere „trei zeițe”), inspirată de zeitățile hinduse. Fiecare parfum din această serie are un scop clar. Dimineața aplicat pe piele oferă energie și curaj pentru a începe ziua cu forță. După-amiaza, stimulează productivitatea și pasiunea pentru activități, iar seara creează o atmosferă relaxantă, perfectă pentru odihnă sau comunicare.
De altfel, fiecare parfum creat de Evelina este o poveste și o transformare. Prin munca sa, ea nu doar creează mirosuri, ci schimbă stări, emoții și perspective asupra vieții. „Uleiurile esențiale nu sunt doar pentru sănătatea fizică, ci și pentru bunăstarea sufletului. Ele ajută oamenii să-și regăsească echilibrul, să se redescopere. Fiecare aromă are o poveste. Este fascinant să vezi cum un simplu miros poate declanșa amintiri, emoții sau o stare de bine”.
Planuri de viitor
Reîntoarsă acasă, Evelina Lang s-a gândit să-și lanseze propria linie de parfumuri, însă pentru asta este nevoie de o strategie bună, analiza piaței, evaluarea riscurilor, spune ea. „M-am ciocnit și de faptul că societatea încă nu este pregătită pentru a încerca ceva nou. Așa că am hotărât să nu mă grăbesc. Probabil, la un moment dat, acest lucru se va întâmpla, doar că, acum, fac pași mici”, a menționat Evelina.
În prezent, crează parfumuri acasă, le vinde, având deja cliente fidele care au renunțat la parfumurile din comerț. „Deocamdată, planific să-mi fac timp pentru a organiza ateliere de parfumerie. Mi se pare uimitor să realizez ateliere în care atât femeile, cât și bărbații să vină să-și creeze propriile parfumuri. Este un vis la care lucrez. Consider că dacă am avut această idee, înseamnă că voi găsi în mine forța de a o duce la realizare”, spune optimistă ea.
Descoperirea teatrului: o nouă cale de exprimare
La moment ea este angajată în calitate de secretară la Școala de Arte „Raisa Cojocaru” din orașul Ungheni. Angajarea ei a fost o decizie luată recent și total neplanificată, la fel ca și teatrul, care a a produs o schimbare imensă. A fost o altă formă de exprimare, pe lângă uleiurile esențiale și alte planuri.
Recent, Evelina Lang a urcat pe scena Palatului de Cultură și a interpretat primul ei rol în piesa „Șantaj. Dragă Elena Sergheevna”, în prezența a peste 300 de spectatori. A jucat rolul Elenei Sergheevna, o profesoară cu principii morale puternice, care crede în onestitate, dreptate și integritate. Însă este o persoană vulnerabilă, prinsă într-o capcană morală și emoțională de către proprii ei elevi. „A fost ceva deosebit și acest rol m-a provocat să mă cunosc din altă perspectivă. De fapt, te face să te deschizi, deoarece trebuie să intri în anumite situații, să descoperi anumite emoții în tine și, desigur, pentru dezvoltarea personală este o experiență unică. Este prima experiență de a mă urca pe scenă, fiind o coincidență să fiu contactată de regizor și să mi se ofere acest rol. Am acceptat, am încercat și sper că mi-a reușit!”, a spus ea după spectacol.
Tânăra descrie teatrul ca pe o monedă cu două fețe: „Dacă uleiurile esențiale sunt pentru a ajuta pe alții să se schimbe și să-și îmbunătățească viața, teatrul este despre schimbarea emoțiilor și stărilor. Însă, a fost și pentru mine un proces transformator. Atunci când creezi un personaj, trebuie să răscolești adânc în tine, să găsești emoții, trăiri și să-ți amintești lucruri care poate au fost uitate. Este o muncă interioară colosală”.
Deși provocările nu au lipsit, mai ales în echilibrarea timpului între casă, copii și muncă, Evelina spune că nu ar renunța niciodată la uleiuri, teatru, munca de zi cu zi la Școala de Arte. Arta este ceea ce o reprezintă în totalitate. Evelina Lang se află într-un moment al vieții în care curajul de a experimenta și bucuria de a învăța o definesc. Visurile ei sunt mari, iar drumul ales este plin de promisiuni. „Viața mea a luat o întorsătură neașteptată, dar îmi place ceea ce mi se întâmplă”, spune la final, Evelina Lang.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns