Amenzile aplicate până acum pentru corupere electorală se ridică la peste 11 milioane de lei

Imagine simbol: independent.md

Amenzile aplicate până acum alegătorilor care au luat bani în schimbul votului la alegerile prezidențiale și referendum se ridică la peste 11 milioane de lei. Sancțiunile au fost aplicate de Centrul Național Anticorupție (CNA), pe baza proceselor contravenționale întocmite de polițiști.

Pentru comiterea acestei contravenții amenda variază între 25 000 și 37 500 de lei. Potrivit Centrului Național Anticorupție, persoanele care au săvârșit fapta contravențională sunt eliberate de răspundere contravențională, dacă se autodenunță sau contribuie la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală.

Conform legislației, „coruperea electorală pasivă constă în stabilirea faptelor de pretindere, acceptare sau primire – personal sau prin mijlocitor, de către un alegător, – a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, cu scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor”.

CNA precizează că examinează în continuare procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea lor.

 Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *