„Premier Energy” a pregătit deja un program de deconectări a energiei electrice

Imagine simbol: www.trm.md

Premier Energy Distribution informează consumatorii că sectorul electroenergetic al Republicii Moldova se află într-o situație deosebit de complicată, iar în data de 16 decembrie a fost instituită stare de urgență pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă de 60 de zile. Având în vedere probabilitatea sistării furnizării gazelor naturale în stânga Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025 și incertitudinea contextului energetic actual, compania a pregătit un program de deconectări planificate, conform Planului de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul electroenergetic, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 820, scrie omniapres.md.

Programul a fost elaborat prin excluderea consumatorilor de importanță vitală și va fi aplicat exclusiv în cazul în care va apărea un deficit de putere în sistem. Acesta va fi adaptat în funcție de magnitudinea și durata deficitului și va fi aplicat într-un mod nediscriminatoriu și proporțional față de consumatorii finali de energie electrică.

“ Menționăm că, în eventualitatea unei asemenea situații, în comunicările ulterioare, operatorul de distribuție va oferi prin intermediul canalelor sale de comunicare și prin email consumatorilor vizați, informații detaliate privind programul de deconectări, astfel încât consumatorii să fie informați corespunzător despre data, ora şi durata întreruperilor.
În acest context, îndemnăm consumatorii să transmită datele de email, accesând pagina web a operatorului de distribuție: https://premierenergydistribution.md/ro/abonare-pentru-receptionarea-prin-email-lucrarilor-programate”, se menționează în comunicatul companiei.

Totodată, Premier Energy Distribution atrage atenția asupra existenței riscurilor de întreruperi necontrolate în livrarea cu energie electrică din cauza deficitului de putere din sistemul electroenergetic a blocului comun Ucraina- Republica Moldova. În acest sens, operatorul sistemului de distribuție monitorizează cu atenție evoluția situației și este în contact permanent cu autoritățile centrale și operatorul sistemului de transport, fiind pregătit să adopte măsurile necesare pentru minimizarea impactului crizei asupra consumatorilor finali.

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA va informa publicul prin canalele sale de comunicare privind evoluția situației operative în contextul stării de urgență.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *