În țara noastră va fi creat un registru de evidență a rețelelor electrice, gaze naturale, apă și canalizare
În Republica Moldova va fi creat un registru de evidență a rețelelor edilitare. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de către Parlament, comunică moldpres.md.
Documentul prevede să fi supuse evidenței rețelele electrice, de gaze naturale, de alimentare cu apă și canalizare, de canalizare pluvială, termice, de comunicații electronice, rețelele sistemelor hidroameliorative, precum și zonele de protecție ale acestora și interdicțiile/restricțiile aferente zonelor de protecție.
Din lista rețelelor edilitare supuse evidenței vor fi excluse obiectivele din infrastructura transportului – drumurile, căile ferate, instalațiile și echipamentele amplasate pe teritoriul aeroportului.
Registrul va conține date spațiale și descriptive referitoare la poziționarea, forma și parametrii rețelelor edilitare sau ale elementelor structurale ale acestora. Accesul la datele registrului va fi disponibil gratuit.
Deținătorul registrului va fi Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile, iar posesorul acestuia va fi Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, care va asigura condițiile juridice, financiare și organizatorice pentru crearea, administrarea, mentenanța și dezvoltarea registrului.
Expresul
Lasă un răspuns