Cetățenii sunt îndemnați să fie atenți în timp ce se deplasează prin locuri mai puțin iluminate și nesigure
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de siguranță în timp ce se deplasează prin locuri mai puțin iluminate și nesigure. Recomandările vin în contextul în care afară se înnoptează mai devreme, după trecerea la ora de iarnă. Astfel, una dintre măsurile de bază ar fi evitarea plimbărilor în zonele mai puțin circulate și nesigure, scrie n4.md.
„Îndemnăm toți cetățenii să fie precauți atunci când se află în stradă fie noaptea sau la ore târzii. În primul rând, să nu se afișeze cu obiecte de preț, demonstrând persoanelor necunoscute valorile pe care le dețin asupra lor. Un alt element ar fi să evite comunicarea pe cât este de posibil cu persoane necunoscute și în special cu cele care se află sub influența alcoolului. La fel, un alt factor la care să atragă atenția cetățenii este dacă observă că sunt urmărite de către persoane necunoscute să nu ezite să solicite ajutorul celorlalți participanți la traficul rutier”, a spus Ana Chiselița, ofițer de presă Inspectoratul Național de Securitate Publică.
În același timp, cetățenii sunt îndemnați să fie maxim precauți și la traversarea părții carosabile odată cu lăsarea întunericului, cu scopul de a evita incidentele neplăcute.
„Noaptea sau pe timp nefavorabil, cetățenii sunt îndemnați, înainte de a se angaja în a traversa partea carosabilă, să poarte haine deschise sau ce conțin elemente reflectorizante. Asta este cu scopul de a putea fi văzuți mult mai ușor de către conducătorii auto care se deplasează și ei în traficul rutier. Totodată, la traversarea părții carosabile pe timp neiluminat sau pe timp de noapte, cu vizibilitatea redusă, un factor ar fi ca să conecteze lanterna de la telefon pentru a fi văzuți cu ușurință de către șoferi”, a mai adăugat ofițerul de presă.
La rândul lor, conducătorii auto sunt îndemnați să adapteze viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Este important ca aceștia să fie atenți la traseu, întrucât pietonii sunt greu de observat, mai ales pe porțiunile care leagă localităţi, iar aceștia se deplasează pe marginea carosabilului.
În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la numărul de urgenţă 112.
Expresul
Lasă un răspuns