Salariile cadrelor didactice vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2025

Salariile cadrelor didactice vor crește. Asigurarea vine din partea ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a precizat că majorările ar urma să fie efectuate de la 1 ianuarie 2025, scrie moldpres.md. 

„Este o revendicare corectă a Sindicatelor pe care am discutat-o împreună cu ei la întâlnirea care am avut-o două săptămâni în urmă și ne vom strădui în continuare să asigurăm majorarea salariilor cadrelor didactice. Anul trecut, am avut o majorare de 15% a valorii de referință și urmează alte majorări începând cu 1 ianuarie 2025 în mod tradițional, odată cu aprobarea noului buget”, a declarat Dan Perciun astăzi, la o conferință de presă.

Majorarea salariilor în educație a fost solicitată săptămâna trecută la întâlnirea activului sindical din cadrul Federației Sindicale a Educației și Științei cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Ultima majorare a salariilor cadrelor didactice a fost aplicată de la 1 ianuarie 2024, atunci când acestea au crescut cu 15%. Totodată, în octombrie 2023, profesorii au beneficiat de o plată unică de cinci mii de lei, iar  personalul non-didactic – de o plată unică de trei mii de lei.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *