Muzeul de Istorie și Etnografie din Ungheni a lansat un concurs pentru elevi, dedicat lui Dumitru Constantin Moruzi, romancierul de la Dănuțeni

Muzeul de Istorie și Etnografie din Ungheni a lansat un concurs pentru elevii din instituțiile din municipiu, dar și raion, consacrat vieții și operei scriitorului Dumitru Constantin Moruzi, cu tema „Romancierul de la Dănuțeni”, Dumitru C. Moruzi, un fenomen al literaturii române unic și irepetabil”

Concursul este consacrat comemorării scriitorului Dumitru C. Moruzi la împlinirea a 110 ani de la trecerea sa în neființă (9 octombrie 1914). Potrivit organizatorilor, scopul concursului este familiarizarea tinerei generații cu opera scriitorului Dumitru Constantin Moruzi, personalitate de mare valoare pentru cultura română și pentru comunitatea Ungheniului.

La concurs pot participa elevi din treapta gimnazială și liceală, clasele IX-XII, de la instituțiile de învățământ din municipiul Ungheni și raionul Ungheni. Conform regulamentului, participanții vor redacta un eseu pe tema anunțată, care nu va depăși 3 pagini format A4, cu margini egale de 20 mm. Titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman, caracter 14, bold, centrat), la două rânduri de titlu se va scrie numele autorului, al cadrului didactic, liceul și clasa; la alte două rânduri va începe textul (Times New Roman 12, spațiere 1,5). Data limită de prezentare a lucrărilor este 5 octombrie, ora 17.00.

Jurizarea se va face de o comisie specializată pe data de 6 octombrie, iar rezultatele vor fi anunțate pe  9 octombrie, ora 11.00, la Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni.

Concursul este organizat de Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni, în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni și Direcția Educație a Consiliului Raional Ungheni.

NOTĂ: Scriitorul Dumitru C. Moruzi s-a născut la 2 iulie 1850 la Iași. În virtutea unor cauze istorice, familia sa, descendentă din domnitori ai Țării Moldovei, a fost nevoită să se stabilească în Basarabia, cumpărând, în 1861, moșia Dănuțeni, azi cartier al municipiului Ungheni. Aici, la curtea tatălui său, prințul Constantin Moruzi, viitorul „romancier de la Dănuțeni” a copilărit și a trăit o parte din tinerețe, până când destinul l-a mânat pe alte tărâmuri.

A început să scrie târziu, spre finele vieții, la îndemnul și încurajarea marelui istoric Nicolae Iorga. Cea mai mare parte a operei lui D. C. Moruzi evocă destinul românilor basarabeni sub ocupația țaristă în secolul al XIX-lea. Este singurul scriitor care a redat în culori deosebit de frumoase și expresive pitorescul văii Prutului, în Ungheni.

Pe timpul regimului sovietic, scrierile lui D. C. Moruzi au fost interzise din cauza adevărului istoric pe care îl conțineau privind identitatea națională a românilor basarabeni.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *