A fost semnat un acord de colaborare între Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni și o școală din Konin, Polonia

Sursa foto: Facebook / LT Mihai Eminescu

Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Ungheni are încheiat un acord de colaborare cu Instituția Publică „K. K. BACZYŃSKI” din Konin, Polonia (PUBLIC INSTITUTION „K. K. BACZYŃSKI” HIGH SCHOOL No. 2, MUNICIPALITY OF KONIN, REPUBLIC OF POLAND).

Pe 27 august, în ziua când Republica Moldova și-a sărbătorit cei 33 de ani de independență, în prezența mai multor oaspeți de valoare, Petru Langa, directorul LT „Mihai Eminescu” a semnat acordul de colaborare cu Malgorzata Koziarska-SIP, directoarea instituției din Konin.

Prin intermediul acestui acord de colaborare elevii și profesorii de la LT „Mihai Eminescu” vor avea ocazia să interacționeze cu colegii Konin, schimbând idei, perspective și bune practici. „Aceste schimburi ne vor ajuta să ne îmbogățim cunoștințele și să învățăm cum să abordăm problemele comune din unghiuri diferite”, se arată într-o postare pe Facebook a LT „Mihai Eminescu”.

„De menționat faptul că, parteneriatele educaționale contribuie la dezvoltarea abilităților sociale și interculturale ale elevilor noștri. Atunci când tinerii noștri interacționează cu colegi din alte culturi, învață să respecte diversitatea și să aprecieze bogăția pe care aceasta o aduce. Ei devin mai empatici, mai deschiși și mai pregătiți să colaboreze într-o lume diversă.

Pentru profesori, aceste parteneriate reprezintă o sursă valoroasă de inspirație și inovare. Prin schimburile educaționale, avem ocazia să descoperim noi metode de predare, să ne îmbunătățim competențele profesionale și să contribuim la dezvoltarea unui sistem educațional mai performant și mai incluziv”, se mai arată în postare.

Menționăm că în 2006, a fost semnat acordul de înfrățire între municipiul Ungheni și orașul Konin.

NOTĂ: Konin, cu o populație de 74000, este un oraș situat în centrul Poloniei, pe malul râului Warta. Este capitala regiunii, se află în Voievodatul Polonia Mare.  Orașul este situat la 98 km de orașul Poznań și la 400 km de capitala țării, Varșovia. Este un important centru commercial, având o infrastructură rutieră foarte bine dezvoltată. Distanța între Ungheni și Konin este de 1000 km.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *