Municipiul Ungheni mai are un cetățean de onoare
Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a devenit Cetățean de onoare al municipiului Ungheni. Decizia de a-i acorda acest titlu onorific a fost luată de Consiliul Municipal Ungheni în ședința din 16 august 2024. Trofeul i-a fost înmânat înaltului oficial european chiar pe 28 august, când municipiul Ungheni și-a sărbătorit hramul.
„Acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Ungheni șefului Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, constituie un gest de gratitudine pentru Uniunea Europeană, care este alături de Ungheni, prin ajutoare substanțiale, mereu”, se arată în Expunerea de motive pentru acordarea titlului respectiv.
„Am fost profund mișcat să primesc titlul de cetățean de onoare al orașului Ungheni, primul astfel de titlu din viața mea. Sunt sigur că acesta reflectă recunoașterea numeroaselor schimbări realizate în municipiu cu ajutorul Uniunii Europene în ultimii ani. Este vorba de proiecte în valoare de 10 milioane de euro – de la renovarea pieței orașului, până la iluminatul inteligent, sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii, crearea ghișeului unic…”, a declarat oficialul.
Dânsul mai spune că de fiecare dată când a fost la Ungheni s-a bucurat să vadă evoluții vizibile constante: „Onoarea de a primi acest titlu nu este personală; ea se îndreaptă către Uniunea Europeană, către Delegația UE în Republica Moldova și către toți colegii mei care lucrează pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor din întreaga țară și pentru promovarea integrării europene a Moldovei. Pe o notă mai personală, sunt mândru că am reușit să vă spun mulțumesc în limba română – a fost probabil cel mai lung discurs rostit în română, fără notițe, de până acum”.
De menționat că municipiul Ungheni are 30 de cetățeni de onoare.
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns