Noi oportunități pentru vârstnicii activi din municipiul Ungheni

În perioada iunie – noiembrie, vârstnicii din orașul Ungheni vor fi implicați mai mult în activitățile desfășurate la Clubul Vârstnicilor, dar și la rezolvarea problemelor comunitare prin valorificarea potențialului și experienței lor de viață. Totodată, aceștia vor avea ocazia să interacționeze și să colaboreze cu diferite grupuri de vârstă și culturale.

Acest lucru va fi posibil grație proiectului „Vârstnici activi din municipiul Ungheni pentru perspective valoroase și beneficii ale comunității”, implementat de Asociația Obștească „Adăpost și Alinare” din Ungheni și finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin Programului Național de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active.

Potrivit Rodicăi Guțu, coordonatoarea proiectului, dar și directoarea Centrului de zi pentru vârstnici din Ungheni, scopul proiectului respectiv este de a promova Centrul pentru vârstnici, dar și de a organiza activități culturale, interculturale, de recreere și socializare pentru 30 de persoane vârstnice din municipiul Ungheni, în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora. „De când s-a deschis Clubul Vârstnicilor, am observat că avem suprasolicitări la unele activități. De aici a venit ideea de a dota Centrul cu jocuri intelectuale și de a face un studiu pentru a cunoaște ce activități sunt cele mai solicitate pe care le vom face în cadrul acestui proiect”, a declarat aceasta.

Proiectul include o serie de activități menite să promoveze și să atragă interesul vârstnicilor de peste 55 de ani din comunitate. Printre acestea se numără activități de promovare a Clubului Vârstnicilor pentru a atrage interesul persoanelor vârstnice, dar și Ziua ușilor deschise pentru a prezenta activitățile și facilitățile centrului. Vor fi organizate diverse ateliere și sesiuni de formare, unde seniorii își vor împărtăși experiența și cunoștințele cu tinerii sau alte grupuri din comunitate, contribuind astfel la schimbul de informații și rezolvarea problemelor comune, activități de stimulare mentală, ateliere de artizanat în care se vor confecționa bijuterii, obiecte împletite și croșetate, recreere și socializare prin plimbări și excursii, precum și un atelier intitulat „Transmiterea moștenirii din domeniul culinar”. Totodată va fi creat un grup de lucru format din seniori activi și interesați de implicarea în comunitate, care să fie consultat și să participe la luarea deciziilor în cadrul autorităților locale.

Valoarea proiectului este de 144 mii 629 lei, dintre care 20% va fi finanțat și din partea Primăriei Municipiului Ungheni.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *