Titlul de „Elevul anului” a fost obținut de către doi elevi de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni
Cei mai buni dintre cei mai buni elevi din treapta gimnazială și liceală și-au demonstrat inteligența, creativitatea, originalitatea și pasiunea în cadrul concursului raional „Elevul anului”, ediția 2024, care s-a desfășurat pe 30 mai.
La etapa finală au fost promovați elevii care au acumulat punctaj maxim în urma evaluării dosarelor și rezultatelor obținute pe parcursul anului de studiu. Astfel, pentru acest concurs au fost depuse 21 de dosare ale elevilor cu performanță la învățătură din 16 instituții de învățământ din raion. De către comitetul de organizare au fost selectate, pentru etapa a III-a a concursului, 12 dosare din 10 instituții de învățământ.
Elevii din treapta gimnazială au spart gheața la prima probă a concursului, cea intelectuală. Cei șapte elevi s-au remarcat prin oferirea unor răspunsuri creative și originale, fiind apreciate atât de către public prin aplauze, cât și de juriu prin punctaj. Cei cinci participanți curajoși și ambițioși din treapta liceală au oferit răspunsuri logice, argumentate și, la fel de creative, fiind și ei răsplătiți prin aplauze venite din partea susținătorilor și punctaj din partea juriului.
În cadrul celei de-a doua probe „Pasiunea mea și tangența ei cu așteptările de viitor”, fiecare participant a avut la dispoziție cinci minute pentru a-și prezenta, în mod original și creativ, pasiunea, prin intermediul căreia s-a afirmat și s-a dezvoltat. Astfel, pe scenă, participanții și-au prezentat talentele oratorice, au demonstrat că sunt buni la dans, cântă la diverse instrumente muzicale, posedă arta declamației.
Iuliana Coliban, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Alexei Mateevici” din satul Pîrlița, spune că în spatele celor 12 ani de studii stă o muncă colosală, iar participarea la concursuri raionale și naționale i-a permis să acumuleze atât cunoștințe, cât și experiență, fapt ce a ajutat-o și la concursul „Elevul anului”. „Atmosfera de la concurs este foarte prietenoasă, se desfășoară într-o manieră interesantă și plină de voie bună. Voi fi fericită indiferent de locul pe care-l voi ocupa. Am observat că fiecare dintre noi a depus o muncă enormă pentru a avea rezultate. În acest sens, voi aprecia meritele și câștigul fiecărui participant în parte, pentru că în acest concurs toți suntem buni”, spune ea.
„Acest concurs mă motivează să aspir la și mai multe rezultate frumoase în viitor. Probele nu mi s-au părut complicate, mai ales pentru că mi-am exprimat părerea și mi-am prezentat pasiunile mele. Într-o oarecare măsură, nu contează locul pe care-l voi obține, pentru că cel mai important este participarea și faptul că pot fi prezentă aici. Oricum, știu că reușitele mele au fost apreciate la justa valoare”, spune și Delia Crăciunel, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic Sculeni.
După ce participanții au trecut prin toate probele concursului, juriului i-a venit misiunea dificilă de a lege pe cei mai buni dintre cei buni.
Astfel, la treapta gimnazială, Laurențiu Prepeliță, elev în clasa a IX-a, din Liceul „Vasile Alecsandri” s-a învrednicit de titlul „Elevul anului”. „Acest premiu înseamnă mult pentru mine”, spune el, după care adaugă: „Pe parcursul anilor, într-adevăr, am depus o muncă enormă pentru a reuși să obțin performanțe și m-am implicat în diverse activități. În momentul de față sunt foarte fericit și mă simt încrezut în forțele proprii, mai ales că am reușit să ating un astfel de nivel, ceea ce mă motivează și îmi oferă încrederea că voi reuși și mai departe”.
Titlul „Elevul anului” treapta liceală, a fost obținută de către Andrian Onofrei, elev în clasa a XII-a la același liceu, titlu pe care-l obține pentru a treia oară. „Munca și perseverența stau la baza unei reușite. Plus la aceasta, nu vorbim de o pregătire de o săptămână, ci de învățare continuă pe tot parcursul anilor de studii”, spune tânărul.
Concursul raional „Elevul anului”, ediția 2024, organizat de către Direcția Educație Ungheni, urmărește implicarea, promovarea și motivarea elevilor dotați în vederea constituirii și dezvoltării viitorului potențial intelectual al țării. „Felicitări participanților pentru curajul, voința și ingeniozitatea cu care s-au manifestat la acest concurs. I-am admirat pe fiecare în parte și pot spune că, prin acești tineri minunați, țara noastră are un viitor frumos. Implicându-se în acest concurs, elevii și-au dezvoltat și anumite calități umane. Toți participanții au venit bine pregătiți, la toate probele. Așteptăm și în edițiile viitoare un număr cât mai mare de elevi ca să se implice”, a subliniat Iulia Pancu, șefa Direcție Educație Ungheni.
Obiectivul concursului constă în valorificarea competențelor intelectuale ale elevilor dotați. Concursul are menirea de a identifica valori prin muncă, experiență și corectitudine. Acesta este axat pe cei mai harnici, activi, creativi și dotați elevi. Participanții au fost elevii care pe parcursul anului de studii 2023 – 2024, nu doar că au acumulat multe cunoștințe și informații, ci au reușit să obțină rezultate frumoase la învățătură, olimpiade școlare, concursuri și activități extrașcolare.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns