Au fost afișate rezultatele la BAC. Rata de promovare este de 69,38%

Rata de promovare a sesiunii de bază a examenului de bacalaureat din acest an, până la depunerea contestațiilor, este de 69,38%, aceasta fiind în creștere față de anul trecut, atunci când, la aceeași etapă, rata de promovare a fost de 68,31%. Rezultatele preliminare au fost afișate astăzi în cele 93 de centre instituite în întreaga țară. Candidații care nu sunt de acord cu notele obținute pot depune contestații, transmite moldpres.md.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, examenul național de bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, a fost promovat de 12526 de candidați, din totalul celor peste 18054 înscriși la probe. Media 10 la examenul național de bacalaureat a fost obținută, până în acest moment, de către 47 de candidați. Acești absolvenți sunt din raioanele/municipiile: Bălți, Chișinău, Edineț, Soroca, Strășeni, Ștefan Vodă, Ungheni.

Rata de promovare a examenului național de bacalaureat în rândul absolvenților din licee este de 89,83%, comparativ cu 87,77% în sesiunea 2023. Astfel, din cei 11321 de liceeni admiși, 10170 au promovat examenul.

Dintre cei 3815 candidați admiși din colegii și centre de excelență, 1819 au susținut examenul, rata de promovare pentru această categorie fiind de 47,68%, comparativ cu 45,37% în sesiunea 2023. Din 2510 restanțieri din sesiunile anterioare, 354 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 14,10%, comparativ cu 17,03% în sesiunea 2023.

Numărul candidaților cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 3341 (sau 18,50% din numărul candidaților), comparativ cu 3372 (sau 18,33% din numărul candidaților) în 2023, iar 860 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9 (sau 4,76% din numărul candidaților), în comparație cu 897 (sau 4,87% din numărul candidaților) în 2023.

Totodată, în sesiunea de bacalaureat din anul curent trei candidați au fost eliminați din examen pentru fraudă.

În zilele de 27-28 iunie, candidații își pot vedea online testele verificate și notele atribuite fiecărei probe de examen, accesând platforma www.bac.gov.md. Datele de acces la platformă sunt individuale și au fost oferite fiecărui candidat prin intermediul instituțiilor de învățământ în care și-a făcut studiile.

Tot în perioada 27-28 iunie 2024, intervalul orar 09:00 – 18:00, candidații care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării pot depune cerere de examinare a contestației la centrele de bacalaureat în care au scris probele de examen.

Contestațiile vor fi examinate în perioada 29 iunie – 3 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe data de 4 iulie 2024.

Sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat va fi organizată în perioada 15-22 iulie 2024. Pentru participare la sesiunea suplimentară, candidații pot depune, în zilele de 4 și 5 iulie, o cerere în scris la centrele de bacalaureat în care au susținut probele în sesiunea de bază.

La sesiunea de bacalaureat 2024, care s-a desfășurat în perioada 4 – 21 iunie, au fost admiși 18054 de candidați, inclusiv 11321 de candidați din licee, 3815 candidați din colegii și centre de excelență, 210 candidați din universități, 198 de candidați care s-au înscris în regim extern și 2510 restanțieri din sesiunile anterioare.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *