Tinerii din mai multe raioane ale țării au împărtășit experiența lor în domeniul jurnalismului comunitar

Imagine: Expresul

„Garaj civic: Împărtășește și Îmbunătățește”. Tinerii jurnaliști din mai multe raioane ale țării au împărtășit experiența lor în domeniul jurnalismului comunitar

20 de tineri din regiunile Ungheni, Nisporeni și Fălești au investigat probleme comunitare și au realizat articole, buletine și chiar insta stories. Iar pe 10 mai s-au întâlnit la evenimentul ”Garaj Civic: Împărtășește și Îmbunătățește ” unde au avut schimburi de idei și bune practici în realizarea buletinelor, reportajelor, materialelor realizate de tinerii din aceste trei raioane.

„Îmi este interesant să urmăresc rezultatele lor, ce au învățat, ce experiență au acumulat. Și, cel mai important, să văd ce impact ați avut în comunitatea voastră. Sunt mândră să mă aflu la acest eveniment și să aflu ceva nou de la tinerii din alte raioane și să le implementăm și la noi în municipiu”, a menționat Marina Atamuratov, specialistă la Primăria municipiului Ungheni.

Scopul activității a fost de a reuni tineri jurnaliști comunitari, inclusiv actori comunitari din localitățile implicate, pentru a se inspira reciproc și a se autoevalua în procesul de realizare a activităților de jurnalism comunitar. Totodată, în cadrul evenimentului, tinerii și-au propus să identifice următorii pași în dezvoltarea jurnalismului comunitar.

Tinerii jurnaliști comunitari, prin prezentările lor, au explicat pașii pe care i-au urmat pentru a  identifica problemele, cu ce provocări s-au confruntat, dar și cum le-au depășit.

„Am reușit să evidențiem problemele comunitare și să atragem atenția asupra acestora, iar rezultatele au inclus modificările politicilor locale, a crescut gradul de conștientizare și de implicare a locuitorilor și îmbunătățirea vieții în comunitate. Am întâmpinat mai multe provocări pe care le-am depășit și ne-am bucurat să întâlnim persoane care au venit în susținerea noastră. Noi, tinerii, avem o voce și chiar avem un impact destul de mare asupra comunității noastre”, a spus Elena, o tânără voluntară de la Nisporeni.

„Prin intermediul jurnalismului comunitar am reușit să aducem în atenția publicului mai multe probleme și să încurajăm cetățenii să-și asume o mai mare responsabilitate și să participe la acțiunile de salubrizare și conservare a mediului înconjurător. Am creat reportaje și articole care au amplificat vocea tinerilor și au generat discuții în comunitate”, spun membrii echipei Centrului Municipal de Tineret.

Prezentă la eveniment, Iulia Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni, a menționat că tinerii sunt portavocea comunităților din care fac parte, de aceea acest proiect a fost unul foarte util pentru ei. „Nu este suficient doar a face sau a vedea, trebuie și să spunem, să scriem despre acest lucru, așa cum au făcut tinerii noștri”, a menționat ea.

Garajul civic a fost un eveniment de totalizare a proiectului, dar a fost schițat cu un model de bune practici cu alți tineri și cu alte organizații, care au acționat în favoarea oamenilor și localităților din care fac parte. În activitatea de totalizare a fost abordată participarea civică sau, altfel spus, implicarea tinerilor în comunitatea lor.

„Din start, după aplicarea la proiect, jurnalismul comunitar ni s-a părut că îl înțelegem. Când, de fapt, abia spre finalul proiectului ne-am dat seama mai exact ce este jurnalismul comunitar. Trebuie de menționat că tinerii care au fost implicați nu au o pregătire în domeniul jurnalismului. De aceea, am apelat la experți în domeniu pentru a-i învăța ce înseamnă jurnalism, cum se scrie un articol, căutarea subiectelor, cum verifici informația, pe cine trebuie să întrebi”, a declarat Alina Butnaru, coordonatoarea proiectului.

Iar cea care le-a făcut tinerilor cunoștință cu acest domeniu a fost Lucia Bacalu Jardan, jurnalistă cu o experiență de peste 30 de ani în presă.  „Într-adevăr, tinerii au curaj, însă le-aș recomanda să aibă și mai mult curaj, mai ales atunci când investighează o problemă, să fie dusă până la capăt. Jurnalismul se învață toată viață. Cu o experiență în domeniul jurnalismului de peste 30 de ani, vă asigur că încă mai am foarte mult de învățat. Poate mulți dintre voi nu veți alege acest domeniu, însă cu siguranță, fiecare din voi va ști cum să scrie și să reflecte o problemă pentru a atrage atenția cetățenilor și autorităților publice asupra acesteia”, s-a adresat ea tinerilor prezenți.

De menționat că evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „The Youth Chronicles: Tineri în acțiune pentru comunitate”, implementat de Asociația Obștească „Alfa Beta”, cu suportul Fundației Est – Europene, din resursele acordate de Suedia.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *