Persoanele care vor agresa cadrele didactice vor fi amendate
Persoanele care vor ultragia cadrele didactice riscă amenzi de până la 1250 de lei. Totodată, jignirea premeditată a onoarei, demnității sau a reputației profesionale, însoțită de acte de huliganism și/sau vătămare corporală, va fi sancționată cu amendă de până la 7500 de lei sau cu arest contravențional de până la 15 zile, transmite moldpres.md.
Prevederile se conțin în amendamentul președintei Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, înregistrat la un proiect de modificare a Codului penal și a Codului contravențional, adoptat în a doua lectură de Parlament.
De asemenea, a fost votat și amendamentul propus de către deputații Lilian Carp și Igor Chiriac, care are drept scop consolidarea cadrului normativ în domeniul asigurării securității statului și combaterii eficiente a activității infracționale de natură să aducă atingere suveranității, independenței, unității, indivizibilității securității sau capacității de apărare a Republicii Moldova. Respectiv, noțiunea de „trădare de patrie” va fi reglementată mai clar în legislația națională.
Proiectul de modificare a Codului penal și contravențional mai prevede extinderea termenului de prescripție privind tragerea la răspundere penală, care se va mări de la 2 la 3 ani și se va întrerupe odată cu expedierea dosarului în judecată. De asemenea, proiectul de lege prevede ajustarea și completarea cadrului normativ cu noi infracțiuni pe segmentul ecologiei, pentru asigurarea protecției mediului înconjurător, precum și introducerea unor componențe noi de infracțiuni pentru protejarea persoanei: falsul de identitate și furtul de identitate. Totodată, va fi revizuită și ajustată lista infracțiunilor cibernetice. Alte prevederi ale documentului se referă la revizuirea listei cu infracțiunile de corupție, în contextul unor hotărâri ale Curții Constituționale.
Pentru a doua lectură, proiectul de lege a fost comasat cu inițiativa legislativă a unui grup de deputați din fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, care prevede introducerea unor prevederi noi în Codul penal pentru sancționarea încălcărilor în domeniul construcțiilor cu cinci sau mai multe nivele. Totodată, vor fi sancționate persoanele fizice sau juridice care vor admite încălcări atât la etapa de proiectare sau autorizare, cât și la etapa de construcție sau dare în exploatare. Astfel, persoanele fizice vor risca amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la cinci ani. În cazul persoanelor juridice, amenda va ajunge până la 550 000 de lei, cu sau fără privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
De asemenea, proiectul de lege a fost comasat cu alte două inițiative legislative. Este vorba despre un document elaborat de un grup de deputați din fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, prin care se urmărește înăsprirea pedepselor pentru șoferii care urcă la volan în stare de ebrietate și provoacă accidente rutiere, precum și inițiativa legislativă a deputatei din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Diana Caraman.
Expresul.md
Lasă un răspuns