Centrul Raional de Tineret din Ungheni va beneficia de un microbuz care va facilita organizarea activităților mobile

Imagine: ziar.mdw

Cinci centre de tineret, printre care și Centrul Raional de Tineret din Ungheni, au fost selectate câștigătoare în Concursul din cadrul Programului UNFPA Spații Sigure Mobile pentru tineri, desfășurat în luna aprilie.

În acest context, centrele de tineret vor beneficia de un microbuz pentru activități mobile, fapt ce va permite accesul la servicii și pentru tinerii din zonele rurale, localități îndepărtate, oferindu-le oportunități de participare, implicare civică, dezvoltare personală, incluziune și coeziune socială, precum și alte activități de dezvoltare a lucrului de tineret, inclusiv pentru cei mai vulnerabili.

Dotarea centrelor câștigătoare cu un microbuz este realizată de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Tineret și Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu sprijinul Direcției Generale pentru Protecția Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar a Comisiei Europene.

Cele 5 centre de tineret câștigătoare sunt:

  • Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret „CRAT”, mun. Bălți
  • Centrul Raional de Tineret, Cahul
  • Centrul de Resurse pentru Tineri „Universul Tinerilor” (UNIT), Criuleni
  • Centru Regional de Resurse pentru Tineret, Fălești
  • Centrul Raional de Tineret, Ungheni

Programul UNFPA Spații Sigure Mobile pentru tineri a fost dezvoltat în anul 2023 de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, ca răspuns la fluxul de refugiați din Ucraina, prin care au fost înființate 5 Spații Sigure Mobile (SSM)pentru a oferi servicii adolescenților, tinerilor și femeilor tinere din comunitățile de refugiați, romi și grupuri vulnerabile din comunitatea gazdă.

În anul 2024, UNFPA Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională Tineret și Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM” va continua să sprijine și să asigure funcționarea eficientă a acestor spații sigure prin transferul SSM, nemijlocit a 5 microbuze, către centrele de tineret câștigătoare în cadrul concursului.

Imagine: mec.gov.md

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *