Opinii / Natalia Junghietu: „Limba noastră cea română… „Înfrumusețată” cu englezisme”

În paginile ziarului s-a scris de nenumărate ori despre limba română și lupta cu rusismele. Mai nou, și cu englezismele. Dar se pare că, de fiecare dată, rămânem doar cu vorba și cu scrisul, în cazul nostru.

Dacă, acum ceva timp, unii dintre noi se luptau cu semenii lor ca să vorbească o limbă română curată, fără rusisme, iată că am ajuns să luptăm și pentru o limbă română fără englezisme. Nu știu de ce, limba rusă nu este acceptată, dar engleza – da.

Trebuie să recunoaștem: persoanele în vârstă vorbesc o limbă română stâlcită de rusisme, persoanele mai tinere vorbesc o limbă stâlcită de englezisme. Am și uitat deja cum sună o limbă română curată. Tot mai rar o auzi, inclusiv la evenimente importante, din gura celor care ar trebui s-o promoveze.

„Ok”, „Cool”, „Fine”, „Public speeking”, „like”, „good”, „social media” și tot așa mai departe. Și-au făcut loc aceste cuvinte englezești în vocabularul nostru și s-au înrădăcinat atât de adânc, încât uneori nu-ți mai dai seama că nu-s ale noastre. Mi-a fost dat să aud odată o frază care m-a amuzat, dar și m-a întristat. „Dă-mi un call mai târziu”, îi zicea un tânăr altuia. De ce nu i-ar fi spus simplu: „Telefonează-mă mai târziu”? E rușinos deja?

Recent, am participat la un eveniment de inaugurare a unui centru comunitar. Lume peste lume adunată: finanțatori, reprezentanți ai administrației publice locale, beneficiari, tineri. Mai puțin presa, pentru că aceasta nu a fost anunțată. Am aflat în ultimul moment și am mers, fără să mă indignez că nu am primit invitație: nici oficială, nici neoficială. Acolo, însă, m-am umplut de năduf. Din alt motiv și nu mai pot să tac!

Cum naiba se face că în Republica Moldova, într-un oraș numit Ungheni, la un eveniment unde 95 la sută dintre participanți sunt moldoveni, tu vorbești în engleză? Ce vrei să demonstrezi: că știi limba engleză, să arăți tuturor cât ești de deștept sau, de fapt, vrei să te dai bine pe lângă cineva? Până și la întrebarea pe care cineva ți-o adresează în limba română, răspunsul tot în engleză îl primești.

Așa și nu am înțeles până la urmă care este menirea acelui centru, căci prezentarea acestuia s-a făcut sută la sută în engleză.

Acum stau și mă întreb: câți dintre cei prezenți au înțeles care este menirea centrului din prezentarea făcută în acea zi? Probabil, multe persoane nici nu s-au deranjat să înțeleagă. Au fost doar la număr.

Și când mă gândesc că, cu mai bine de trei decenii în urmă, a fost o mare bătălie pentru limbă și alfabet. Cu câtă mândrie vorbeau peste ani cei care au dus această luptă și, cică, au învins. Acum mă întreb: ei pentru ce au luptat? Pentru ca azi să uităm de limba noastră cea română? Pentru ca azi să ne pară mai frumoasă și mai dulce, dacă-i mai adăugăm un „cool”, „fine”, sau „what”?  Pentru ce au luptat? De ce ne batem joc de limba oficială a statului în care locuim? Nu mai avem nici un pic de mândrie națională?