La următoarele alegeri prezidențiale ar putea fi aplicat votul prin corespondență
La următoarele alegeri prezidențiale ar putea fi aplicat votul prin corespondență. Principalul scop este să asigure o rată mare de participare la vot, iar toate acestea vin în contextul posibilității de a organiza referendumul în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, scrie agora.md.
În prezent, proiectului de lege privind votul prin corespondență este în etapa de finalizare în Parlament, potrivit președintei Maia Sandu. Mai mult, șefa statului susține că ar putea fi grăbit procesul, astfel încât la următoarele alegeri prezidențiale această formulă de vot să poată fi aplicată în unele țări.
”Sigur că ne-am dori să se întâmple peste tot, dar la prima etapă putem încerca în câteva țări. În special, mă gândesc că putem încerca această modalitate de vot în țările cu o suprafață mai mare, unde este greu de ajuns la secțiile de vot”, a spus Maia Sandu, președinta Republicii Moldova
Toate acestea se întâmplă în contextul în care prioritar pentru autorități este să asigure o rată mare de participare la scrutin, care ar putea avea loc în aceeași zi cu referendumul național privind integrarea europeană.
”Acest proiect de lege vine să îmbunătățească Codul electoral și procesul, nu să-l complice. Pentru că este o decizie importantă pentru țară, aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, este absolut necesar ca la acest scrutin să participe cât mai multă lume. De aici a venit și această idee de a organiza alegerile în aceeași zi cu referendumul și să încerce să se reușească și cu votul prin corespondență”, a mai adăugat Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a lansat inițiativa organizării unui referendum, la toamnă, totodată președinta și-a exprimat intenția de a candida pentru un nou mandat de șef de țară.
Expresul.md
Lasă un răspuns