Copiii din raionul Călărași vor învăța regulamentul circulației rutiere prin jocuri interactive
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Călărași au primit, ieri, 13 februarie, 100 de seturi de jocuri, gratuite, interactive cu privire la „Regulamentul circulației rutiere”. Aceste jocuri au fost oferite de către o companie din Chișinău și vor servi suport pentru învățarea regulilor de siguranță rutieră, „fapt care va spori siguranța micilor participanți la trafic”, spun polițiștii călărășeni.
Polițiștii vor organiza campanii locale de prevenție și instruire în domeniul Regulamentului Circulației Rutiere, pentru copiii din grupele pregătitoare din cadrul grădinițelor din raion, dar și pentru elevii claselor primare din instituțiile de învățământ din raionul Călărași. Ulterior, aceste seturi vor fi dăruite participanților.
„Consider că sunt foarte utile aceste jocuri deoarece sunt simple și pe înțelesul copiilor, mai ales că donatorii au solicitat și propunerile poliției, pedagogilor la îmbunătățirea acestora”, a subliniat Mihail Jacota, șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Călărași.
Totodată a fost semnat un acord de colaborare cu compania respectivă, fiind stabilite condițiile și responsabilitățile bine determinate pentru desfășurarea activităților de informare și sensibilizare a elevilor din instituțiile de învățământ ale raionului Călărași.
Gabriela Boxan
Lasă un răspuns