A început înscrierea la cursurile gratuite de limbă română
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a dat startul înscrierilor la o nouă etapă a programului național privind studierea limbii române. Acesta este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat.
Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în perioada martie-decembrie 2024. La final, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române.
În anul 2024, MEC preconizează ca în cadrul Programului să fie instruiți circa 4000 de angajați din sistemul educațional, cel medical, administrația publică, justiție, economie, precum și alte categorii de adulți. În acest sens, au fost alocate peste opt milioane de lei. Durata unui curs va fi în medie de 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică, comparativ cu cursul din 2023 care avea 60 de ore.
Potrivit datelor MEC, în anul 2023, în cadrul Programul național de studiere a limbii române au fost înscrise 6550 de persoane. Pentru organizarea și desfășurarea cursurilor gratuite de limba română, din bugetul de stat au fost alocate peste șase milioane de lei (300 de mii de euro).
Înscrierea la cursuri se va face în perioada 01-29 februarie 2024 prin completarea unui formular online, accesând următorul link: http://bit.ly/programlimbaromana.
În cazul în care nu este posibilă înregistrarea online, persoanele interesate se pot adresa la numărul de telefon 068686004, în zilele de lucru, între orele 09:00 și 17:00, pentru a fi ajutate să completeze cererea.
Expresul.md
Lasă un răspuns