Peste 3800 de cazuri de violență asupra copilului au fost raportate în primul semestru de studii

În primul semestru al anului de studii 2023-2024 angajații din sistemul educațional au raportat 3821 de cazuri suspecte de violență asupra copilului, care au avut loc în familie, în școală, în stradă sau în alte locuri din comunitate, arată datele oferite de Ministerul Educației și Cercetării.

În cele mai multe cazuri, țintă a violenței au fost băieții – 2701 de cazuri, în alte 1120 de cazuri au fost afectate fetele. Raportat la tipul de abuz, au fost sesizate 1657 de situații de violență fizică, alte 782 – violență emoțională, 488 de cazuri de bullying, iar 858 – situații de neglijare.

Menționăm că angajații din sistemul educațional sunt implicați în realizarea de proiecte de prevenire a violenței față de copii și participă la programe de formare continuă pentru consolidarea capacităților de intervenție pentru eliminarea oricăror forme de violență.

În anul 2024 MEC își propune consolidarea rețelei naționale de formatori anti-bullying, în acest scop urmând să fie instruiți 40 de formatori naționali și 1000 de cadre didactice. De asemenea, va fi desfășurată o amplă campanie de informare în rândul elevilor și a părinților cu privire la prevenirea bullying-ului și vor fi operate mai multe modificări la Codul Educației, încât și cadrele didactice să fie mai protejate în instituțiile de învățământ.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *