A fost depistat cu un permis fals în vama Sculeni, chiar dacă călătorea în calitate de pasager

Imagine: border.gov.md

În punctul de trecere a frontierei Sculeni, în cadrul controlului adițional asupra unui cetățean străin a fost descoperit un permis de conducere cu semne rezonabile de falsificare. Din declarațiile străinului s-a aflat că este al doilea permis, perfectat cu scopul de a se angaja în calitate de șofer de camion.

Ieri, 11 ianuarie 2024, pentru efectuarea formalităților de control s-a prezentat un cetățean ucrainean în vârstă de 30 de ani, în calitate de pasager pe ruta „Ucraina-Bulgaria”. În baza analizei de risc, străinul a fost direcționat către controlul de nivelul II. Ca urmare, asupra sa polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ucraina. Cercetările adiționale au stabilit că documentul conține indici de falsificare. În declarații, tânărul a comunicat că obținuse permisul pentru categoriile de conducere C1, C, C1E, CE, fiind ajutat de un cunoscut, în scopul de angajare ca șofer de camion. Bărbatul deținea și un permis de conducere valabil pe numele său.

În fapt, documentul falsificat a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru a fi supus expertizei. Cercetările pe caz continuă.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *