Pacienții din raionul Călărași, cu probleme respiratorii și alte afecțiuni medicale, vor fi asigurați cu oxigen medical

Imagine: Ministerul Sănătății

La Spitalul Raional Călărași a fost lansată platforma împreună cu stația generatoare de oxigen medical. Stația va fi utilizată pentru a produce oxigen în mod continuu, în cantități controlate, pentru a satisface necesitățile pacienților cu probleme respiratorii și alte afecțiuni medicale, care necesită oxigenoterapie.

Potrivit Ministerului Sănătății, aceste dispozitive sunt esențiale în tratamentul pacienților care au dificultăți în a obține suficient oxigen.

Prin urmare, proiectul presupune instalarea, în total, a patru stații generatoare de oxigen, la instituțiile medico-sanitare publice din Republica Moldova.

La Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul Raional Glodeni și Spitalul Raional Călărași acestea sunt deja instalate și urmează a fi conectate la începutul anului viitor, iar în ceea ce privește stația de la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, lucrările urmează a fi demarate.

Această inițiativă face parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat printr-un parteneriat între USAID și Fondul Global, în colaborare cu Organizația Globală FHI 360 și Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *