O femeie din Ungheni a fost victima escrocheriei cu „ruda implicată în accident”. Suspectele mergeau acasă la victime pentru a ridica banii
Două femei au fost reținute pentru 72 de ore, după ce au pus în aplicare schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Victimele au fost apelate de suspecte la telefonul fix, informează Poliția Republicii Moldova.
În capcana acestora a căzut o femeie de 67 de ani, din orașul Ungheni. Fiul ei a fost cel care a alertat poliția, declarând că, la 8 decembrie escrocii au apelat-o pe mama sa și, sub pretextul că fiica ei ar fi implicată într-un accident rutier, au solicitat 150 de mii de lei pentru a restitui paguba părții vătămate.
Mai mult, bănuitele au mers la domiciliul femeii pentru a ridica banii, dar ghinion, au fost oprite de către fecior care a sesizat poliția din Ungheni. Acestea au vârsta de 27 și 28 de ani și sunt originare din Ucraina.
În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspectele, la 7 decembrie, sub aceeași schemă, au sustras de la un bărbat de 82 de ani din același oraș, 30 de mii lei și 1 000 de euro.
Femeile sunt cercetate penal pentru escrocherie, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și implicarea acestora în alte cazuri similar.
Menționăm că, ţinta infractorilor sunt în mare parte persoanele vârstnice. „Escrocii, mizează pe reacția emoțională puternică de moment, de aceea frecvent, aleg în calitate de victime persoanele în etate”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Ungheni. Astfel, ei vin și cu niște recomandări:
- În cazul în care sunt sunaţi de un necunoscut care le pretinde bani pentru a ajuta o rudă aflată într-o pretinsă situaţie de pericol, să nu divulge nici un fel de date personale, ci din contră, să adreseze întrebări şi să solicite informaţii despre presupusul accident (unde s-a produs, spitalul sau Inspectorat de poliţie unde s-ar afla ruda în cauză);
- Să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, indiferent de conjunctură (moment al zilei, locaţie), pentru a verifica informaţiile primite;
- Să sune de urgenţă la numărul 112, pentru a solicita sprijinul poliţiei. În nici un caz să nu facă singuri demersuri care presupun contactul cu persoana apelantă!
Lasă un răspuns