Opinii / Lucia Bacalu: ”Avem vinuri bune, nu avem cultura consumului de vin”

Eu am avut șansa (sau neșansa?) să fiu martoră a luptei cu beția și alcoolismul, inițiată de Gorbaciov. Era anul 1985. În luna mai a acelui an, a fost emisă și dată publicității hotărârea comitetului central al partidului comunist al URSS „Cu privire la măsurile de depășire a beției și alcoolismului”.

Rusia se îneca în alcool, ca, de altfel, mereu, de secole. Vodca a fost și este în mare vogă la ruși. Mințile tulburi prevalează la ei, iar consecințele sunt vizibile pentru întreaga lume.
Deci, era anul 1985. Și ce mai luptă a pornit! În Moldova, cozile de topor au asaltat podgoriile. Au fost tăiate atunci mii de hectare de plantații de viță-de-vie. Activiștii comsomoliști și comuniști umblau pe la casele oamenilor (gospodari!), îi amenințau, îi impuneau să-și scoată tufele de vie.

Peste noapte, la întreprinderi, în instituții de tot felul au apărut așa-numitele societăți de luptă cu alcoolismul. Nimeni nu te întreba dacă vrei sau nu să faci parte din acele societăți. Lunar, trebuia să plătești o cotizație în valoare de o rublă, bani bunicei în acea vreme – cumpărai 5-6 pâini de ei.

Mă trezesc și eu într-o astfel de societate. Lucram la sanatoriul din orașul Cornești și, până la vârsta mea de ceva mai mult de 20 de ani, nu luasem picătură de alcool în gură.

O veterană de război, cu pieptu-i generos plin de medalii, mare activistă și băgătoare de seamă, îmi cere, tam-nisam, o rublă. Cică, sunt membră a societății de luptă cu alcoolismul și trebuie să contribui la acea luptă.
„Cine mai este acolo?”, o întreb. Nu a rămas entuziasmată de curiozitatea mea, dar îmi arătă lista celor care deja plătiseră cotizația.
Ce credeți? Văd în ea doar persoane amatoare de alcool, câteva dintre ele chiar cu grave probleme de alcoolism. Mi-a sărit țandăra. „Nu plătesc nimic”, i-am zis.

Au urmat câteva replici mai tăioase, ca, până la urmă, acea veterană să mă acuze de zgârcenie. Tinerică fiind, m-am răzvrătit. Am scos din portmoneu o rublă, i-am arătat-o și am rupt-o în față, ca să-i demonstrez că nu-s zgârcită. „Mai bine o arunc la coș decât să o dau pentru lupta cu alcoolismul, unde luptătorii principali sunt cei ce au probleme cu alcoolismul”, i-am spus și am ieșit din biroul ei.
Nu am mai luptat cu beția și nici cu alcoolismul. Dar am studiat un pic istoria vinului și am descoperit lucruri uimitoare. Vinul trebuie savurat, nu băut cu litrul. De vodcă și alte chestii spirtoase nu vorbesc. Nu sunt ale noastre, deși, dacă-s de calitate, au și ele dreptul la existență.

Avem, la momentul de față, multe vinuri bune. Avem producători de vinuri cu experiență, adevărați profesioniști în ceea ce fac. Avem vinării, avem evenimente importante cu degustări de vinuri, avem zile și festivaluri ale vinului. Ne mai rămâne un singur lucru: să avem cultura consumului de vin. E poate cel mai complicat lucru pe care putem să-l obținem.

Din păcate, zilnic avem știri despre accidente cu urmări tragice, provocate de șoferii ce urcă în stare de ebrietate la volan. Din păcate, avem violență domestică, cauzată în cea mai mare parte de consumul de alcool. Din păcate.
Pe de altă parte, vinul și vinăriile noastre încep a fi cartea de vizită a Republicii Moldova. E bine sau rău? Eu zic că e bine.