Astăzi este ultima zi de depunere a actelor pentru înregistrarea candidaților în cursa electorală

Astăzi este ultima zi de depunere a actelor pentru înregistrarea candidaților în cursa electorală și modificarea listei de candidați pentru alegerile locale generale.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, după depunerea actelor, consiliile electorale de circumscripție au la dispoziție șapte zile pentru examinarea dosarelor și pentru a înregistra sau a refuza înregistrarea în cursa electorală.

Totodată, concurenții electorali înregistrați pot face astăzi ultimele modificări în listele de candidați, prin solicitarea înlocuirii unui candidat din listă prin retragerea acestuia și desemnarea unui alt candidat, dar și prin completarea listei.

De asemenea, partidele politice și blocurile electorale au dreptul să solicite, cel târziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor, adică până la 26 octombrie curent, modificări în lista de candidați prin schimbarea locului de ordine sau excluderea (retragerea) candidatului sau să retragă întreaga listă de candidați. Consiliul electoral de circumscripție, în cel mult trei zile de la data depunerii cererii, adoptă hotărârea privind modificarea listei de candidați a concurentului.

Tot astăzi  începe campania electorală pentru toți candidații înregistrați și va dura până pe 3 noiembrie 2023.

Alegerile locale generale se vor desfășura pe 5 noiembrie curent.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *