A fost inaugurată zona de agrement din Hirova, raionul Călărași
În cadrul Programului Național „Satul European” a fost finalizat proiectul de creare a unei zone de agrement în satul Hirova, raionul Călărași. Lucrările au costat 2,3 milioane de lei (120 de mii de euro), bani alocați de Guvern, proiectul reprezintă o investiție semnificativă în sănătatea și bunăstarea celor aproximativ 1300 de locuitori.
Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală în cadrul proiectului de dezvoltare locală, s-a construit și amenajat un teren de joacă pentru copii, fiind un spațiu sigur și captivant pentru cei mici, și dezvoltat pentru a încuraja imaginația și joaca activă.
Totodată, prin acest proiect s-au realizat trei terenuri de sport – unul de volei, altul de minifotbal și o zonă de fitness. De asemenea, prin programul „Satul European”, în localitate a fost amenajat un scuar modern, devenind locul de relaxare care oferă un mediu natural și liniștit pentru plimbări și socializare.
Până în prezent, prin Programul Național „Satul European”, din totalul de 497 de proiecte au fost finalizate 231.
Expresul.md
Lasă un răspuns