Sunetul clopoțelului a răsunat astăzi în toate instituțiile învățământ din țară

Imagine: trm.md

Noul an de studii începe astăzi în toate instituțiile de învățământ din țară, cu organizarea careurilor solemne, prilejuite de Primul sunet de clopoțel, scrie moldpres.md.

Potrivit datelor preliminare ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în baza informațiilor transmise de organele locale de specialitate în domeniul învățământului, în acest an, în clasa I vor merge circa 32500 de copii. Datele finale privind înscrierea copiilor în clasa I vor fi anunțate către data de 15 septembrie.

Prima lecție din noul an de învățământ pentru elevii din toată țara se va desfășura cu genericul „Moldova Europeană”, în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.

MEC a transmis o circulară către instituțiile de învățământ general, conform căreia profesorii vor elabora mesajul educațional al primei lecții pentru ciclul primar, gimnazial și liceal. În funcție de vârsta, elevilor sunt propuse tematici conexe pentru discuții ce vizează integrarea europeană, inclusiv obiectivele și valorile europene, libertatea și democrația unui stat.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova activează circa 1200 de școli.

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *