Podcast / ”Idei în ecuație” cu Mihaela Stratan, o interpretă în devenire: ,,Scena nu iubește oamenii slabi’’

Mihaela Stratan este o tânără în vârstă de 20 de ani, născută la  Păulești, raionul Călărași cu o prezență remarcabilă pe scena muzicală, emanând un talent și o pasiune  care au cucerit inimile audienței de-a lungul timpului.

Mihaela a reușit să-și croiască drumul în lumea muzicală și să strălucească în numeroase competiții naționale și internaționale. Astfel, a obținut Premiul Mare la concursurile: „Doua inimi gemene”, în memoria Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici (2016), „Perlele marii” (Israel, 2019), „Constelația necunoscută” (România), Marele Premiu  la Concursul Internațional de Artă ”Red Sea Star” din Egipt, a obținut mai multe premii la festivalurile din Rusia, dar și în alte țări.

Tânăra este o poveste de curaj, pasiune și dăruire față de muzică, iar cu fiecare notă pe care o interpretează, aduce în prim-plan un amestec unic de maturitate și sensibilitate. Ascensiunea sa continuă să inspire și să aducă lumină în lumea muzicii, iar viitorul ei promite să fie la fel de strălucitor precum vocea sa. La moment Mihaela învață Arta Jazului și muzicii de Estradă la Moscova, iar în cele ce urmează ne va spune mai multe despre marea pasiune din viața sa.

– Nu am cum să nu te întreb pentru început: de ce Rusia, când majoritatea tinerilor optează pentru o țară europeană?

Mulțumesc pentru întrebare! Motivul esențial ar fi că în Rusia locuiesc părinții mei și de mai mult timp hotărâsem că voi învăța acolo. Când am început pregătirile pentru examenele de admitere, nu exista încă acest conflict armat (război, N.R.). Profesorii de acolo sunt destul de loiali, înțeleg că sunt străină și se comportă altfel cu mine. Învăț muzică, am apartamentul meu, părinții mă întrețin, învăț la buget, deci totul este ok.

– Descrie-ne experiența de a studia muzica într-un mediu internațional?

E o experiență foarte interesantă. La instituțiile rusești învață foarte multe naționalități, și însăși Rusia este o țară multinațională. În afară de asta, foarte multe țări își trimit copiii la studii în Rusia, cu toate că pare straniu. Vorbim aici despre unele state europene, state ale lagărului socialist, țări scandinave și nu mai zic de China și toată partea asta mongolă. Deci da, e interesant.  Este o altă lume, e un alt mod de a gândi, în care te integrezi până la urmă.

– Ai un talent deosebit de a cânta. De unde vine pasiunea asta a ta pentru muzică?

Să cânt mi-a plăcut de mică. Pe la vreo 6 ani părinții mei și bunica au observat că am niște aptitudini muzicale și m-au dat la școala muzicală. Nu am crescut într-o familie de muzicieni, dar tăticul meu știe să cânte la chitară. Cumva poate, poate am luat ceva și de la el, dar cred că cel mai mult m-au ajutat forțele divine.

– Cum te simți atunci când urci pe scenă?

Desigur că am emoții, mai ales că intru pe scenă cu riscul de a o da uneori ”în bară”. Dar e ceva frumos, pentru că există o putere pe care o poți împărtăși cu lumea, poți să intri în mintea oamenilor, să îți arăți creația.  Este o onoare, o responsabilitate, dar și o dovadă de curaj pentru mine. Un privilegiu îl acordă și munca depusă, dorința de a te reinventa și de a te provoca. Iar în momentul în care îți propui să joci la cel mai înalt nivel de care ești capabil, poți face orice, fără să te simți vinovat față de nimeni.

– Care a fost cel mai memorabil moment de până acum în cariera ta muzicală?

Probabil că admiterea la facultate, pentru că, mă rog, mă duc spre o țară îndepărtată, spre oameni noi, spre o societate nouă, alt gust de muzică. Dar sigur că și premiile pe care le-am câștigat de-a lungul anilor au fost memorabile. Prima mea victorie,  la Concursul ”Două inimi gemene”, unde am luat premul mare, a fost punctul meu de succes și mi-a dat forța de a merge înainte pe calea muzicii.

– Cum te-ai dezvoltat ca artist de-a lungul timpului și care crezi că a fost cel mai important factor în acest proces?

Nu mă consider un mare artist, dar desigur că muncă și talentul sunt cele mai importante elemente într-o carieră muzicală, precum și carisma sau alte abilități. E importantă și capacitatea asta de a vorbi în public, de a-ți arăta talentul, pentru că sunt unii critici care pot încerca să te dea jos deodată. Scena însă nu iubește oamenii slabi. Eu când sunt pe scenă nu aud și nu văd pe nimeni. De ce întotdeauna în sală este lumina stinsă? Pentru ca să fie doar artistul cu scena, iar oamenii din public să vadă cumva o reflecție.

Interviul integral îl puteți audia mai jos.