Autoritățile oferă granturi pentru procurarea echipamentelor şi utilajelor agricole
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a lansat cel de-al III-lea apel de depunere a dosarelor în cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate managementului durabil al terenurilor (MDT). Apelul este valabil pentru perioada 18 septembrie-20 octombrie 2023, transmite moldpres.md
Granturile post-investiționale sunt destinate compensării cheltuielilor pentru procurarea de echipamente şi utilaje agricole și aplicarea măsurilor care asigură conservarea și ameliorarea solurilor.
„Sunt invitați să solicite finanțare producătorii agricoli individuali, care sunt înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova, ce activează și au efectuat investiții eligibile în sectorul agricol și vor prezenta dovada co-finanțării din surse proprii. Granturile nu vor depăși 30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon maxim de până la zece mii de dolari per beneficiar și vor fi acordate prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Un beneficiar poate fi eligibil pentru un singur grant post-investițional”, indică MAIA.
Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără: semănători, tocătoare, stropitori, combine de recoltare No-Till; combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till); echipamente și sisteme de irigare. „Totodată, se va acorda finanțare pentru implementarea măsurilor agrotehnice, fitoameliorative și hidrotehnice care conduc la ameliorarea solului”, rezumă sursa citată.
Expresul.md
Lasă un răspuns