Opinii / Lucia Bacalu: Șarikovii

Cunosc un personaj, care, ori de câte ori dă de un om de cultură, de vreun om inteligent, îi sare țandăra. Fără să fie întrebat, începe: „Cine sunteți voi? Ce produceți? Iaca noi construim, ca oamenii să aibă unde trăi. Da voi?”. Dacă încerci să-i explici că fiecare își are locul și rolul său în societate, fața i se desfigurează, buzele îi tremură, ochii i se îngustează.

Nu știu de ce, mă amuză această stare a lui. Nu, însă, și ceea ce debitează pe gură. Mă uit la el și îl văd pe Șarikov. Poligraf Poligrafovici.

Celebrul personaj al lui Mihail Bulgakov, câinele transformat în proletar, a cărui filosofie de viață este: „Nu are nici un rost să înveți să citești, când mirosul cărnii îl simți de la o poștă”.

Mi-a rămas în minte o frază a doctorului care i-a făcut transplantul de creier acelui câine, transformându-l astfel în om. O frază prin care descrie întreaga esență a „șarikovilor” de ieri și de azi. Sigur că am căutat-o acum special, pentru a o reda exact.

Deci, doctorul, indignat de comportamentul lui Șarikov, îi zice: „Te afli pe cea mai de jos treaptă a dezvoltării, ești o ființă abia în formare, neevoluată din punct de vedere intelectual, toate purtările tale sunt pur animalice și dumneata, în prezența a doi oameni cu educație universitară, îți permiți cu o obrăznicie absolut insuportabilă să dai niște sfaturi de o prostie cosmică, cum că ar trebui să fim egali”.
Bulgakov și-a scris nuvela, în care personajul principal e Șarikov  – „Inimă de câine” – în anul 1925. Dar abia în 1987 a fost publicată. De ce? Pentru că prea mulți „șarikovi” erau pe metru pătrat în acele vremuri în fosta urss. Între timp, s-au mai rărit. Dar continuă să existe. Și încă-s mulți. Inclusiv pe la noi.

Unii dintre ei au rămas exact așa cum i-a descris Mihail Bulgakov: fără pic de cultură, fără pic de inteligență, agresivi, aroganți și cu o ambiție instinctivă de supremație. Dă-le un pic de putere și vei avea de toate. Alții s-au mai cizelat, au îmbrăcat costume scumpe, și-au pus cravată și li se pare că, vorba ceea, l-au prins pe Dumnezeu de picioare.

Dar și unii, și alții se folosesc de „haitele” lor de… „proletari”, devenind periculoși pentru societate, pentru viitorul nostru, al tuturor.
Cultura pentru ei e ca acea cârpă roșie cu care înfurii un taur. De aceea și urăsc oamenii care o promovează, urăsc oamenii care citesc, care se informează și care nu vor să asculte toate balivernele lor. Urăsc în mod diferit. Unii – deschis, alții – mai voalat, cu zâmbetul pe buze.

Îmi amintesc, în acest context, de o discuție pe care am avut-o cu un „șarikov”. Eram la bustul lui Eminescu în ziua nașterii poetului. Insul tocmai trecea pe alături. A aruncat o privire de superioritate și a rânjit printre dinți: „Cine mai este și acest Eminescu? A construit ceva în viața lui? Ce a lăsat oamenilor?”. După un asemenea debit verbal rămâi trăsnit. Dacă mi-ar fi zis cineva că sunt indivizi care pot scoate asemenea vorbe de gură, nu l-aș fi crezut.

În asemenea cazuri nici nu știi cum să te comporți. Să cobori la nivelul lui și să începi o discuție inutilă? Sau să te prefaci că nu ai auzit nimic, dându-i satisfacția că are dreptate și că a reușit să te pună la punct?
Din păcate, oamenii inteligenți evită discuțiile cu această specie. Iar ea, specia, înflorește, reprezentanți ai ei regăsindu-se peste tot și, mai ales, în fotolii moi.