Opinii / Lucia Bacalu: Omul de cultură fără… cultură

De câteva zile, toată lumea e axată pe ieșirea lui Emilian Crețu în online. S-ar părea că nu există o problemă mai mare în Republica Moldova decât Nelu, primarul din Negureni.

Am ascultat și eu acea răbufnire. Mă rog, s-a supărat omul. Are tot dreptul să critice, să nu-i placă de X sau Y. Cu unele fraze chiar am fost în totalitate de acord.

Dar mi-a lăsat un gust amar – nu, nu ceea ce a spus persoana respectivă. Mi-a lăsat un gust amar limbajul folosit. Oare așa trebuie să vorbească un actor, fie și foarte supărat, înfuriat, dezamăgit și cum o mai fi el?

Prin definiție, actorul e deja un model pentru societate. Și atunci? Ce promovează actorul Emilian Crețu? Incultura. Și violența, agresivitatea.

Auzisem prima dată de el de la o colegă, care îmi spusese că a fost lansată o serie de filmulețe cu genericul „Da, sunt român” și că tare-s amuzante acele video-uri. S-a mirat mult că eu nu cunosc nimic despre el, omul care e deja foarte urmărit în internet și are zeci de mii de fani.  Recunosc, mi s-a făcut atunci un pic rușine de ignoranța mea. Și, bineînțeles, am căutat și am vizionat unul dintre acele filmulețe. De fapt, m-am impus să-l privesc până la capăt. Nu mi s-a părut deloc amuzant. M-a derutat, probabil, limbajul. Am încercat să găsesc o scuză: o fi vorba de un personaj și nu de actorul propriu-zis.

La public, acest personaj a prins. Apoi a apărut Dora, din punctul meu de vedere, o adevărată batjocură adusă femeilor. Nu înțeleg din ce considerente o tot promovează un post de televiziune de pe la noi. Și de data aceasta am încercat să găsesc o scuză: poate că prin această Dora, Emilian Crețu arată cum este de fapt societatea noastră.

Acum, l-am văzut pe Emilian Crețu. Omul și actorul. În toată splendoarea sa. Ce să zic? Mai e ceva de zis? Omul de cultură –  nu personajul! – care promovează incultura. E trist.

Mă miră că nimeni din tagma actoricească nu s-a disociat de el. O fi acesta limbajul de zi cu zi, folosit între actorii noștri? Sau actorii noștri, oamenii de cultură au alte preocupări? Măcar cineva dintre ei să fi sesizat acest limbaj suburban.

Îmi spunea cineva că, în momentul în care îți ajunge cuțitul la os, răbufnești și nu te mai controlezi. Serios? Păi ce fel de specie umană suntem? Prin ce ne deosebim de animale? Oare  nu prin faptul că suntem ființe raționale? Că putem să ne controlăm emoțiile?
Poate ar fi cazul ca, în loc să răbufnești pe rețelele sociale, promovând un limbaj care nu suportă nici un fel de critică, promovând agresivitatea și violența verbală, să mergi la un psiholog.

Tristețea cea mare este că asemenea „modele” sunt urmate într-o veselie de mulți alții, iar violența online înflorește. Din păcate, rețelele sociale au devenit un spațiu generos, unde persoane certate cu bunul simț, unele și sub protecția anonimatului, își varsă nervii, înjurând și aducând învinuiri, deseori nefondate, tuturor celor care, li se pare lor, nu le-au satisfăcut cerințele și dorințele. „Modele”, cu regret, sunt de multe ori persoane cu pretenții de mari intelectuali. Nu e vorba doar de Emilian Crețu. Avem și pedagogi, avem și doctori, avem de toate.
Mă îndoiesc că acești curajoși de nimic, atât de vocali online, ar avea curajul să-ți spună în față ceea ce scriu cu nonșalanță. Unii dintre ei, atunci când li se ripostează, cu argumente, își șterg imediat postările. Oare de ce?

Știu că există multe studii privind violența online, unele invocând faptul că „agresorul” este la rândul său o „victimă”. Și mai există ceva: azi a face rău cu bună știință a devenit un substitut de personalitate: dacă nu pot să fiu bun, voi fi rău, căci n-am decât de câștigat.