Mai multe programe de compensații în perioada rece a anului. Cine va beneficia de ele
Familiile cu venituri reduse vor beneficia de mai multe programe de compensații în perioada rece a anului, inclusiv pentru energia electrică, a declarat la Rlive ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit oficialului, au fost solicitate două categorii noi de vulnerabilitate energetică pentru a identifica familiile cu venituri reduse. Ajutorul pentru perioada rece a anului va fi integrat în programul de compensații, a precizat oficialul, scrie radiomoldova.md.
„Ne vom strădui ca în acest an să avem acces la mai multe surse de date cu privire la veniturile gospodăriilor care aplică pentru a beneficia de suportul umanitar pentru perioada rece a anului. Totodată suntem în plin proces de rectificare bugetară, vrem să vedem care sunt sursele financiare disponibile la acest moment pe care putem să le programăm pentru acest program. Acum trebuie să integrăm și componenta de ajutor pentru perioada rece a anului în sistemul nou de compensații”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Alexei Buzu a mai menționat că Agenția pentru Eficiență Energetică elaborează un program de vouchere pentru echipamente cu eficiență înaltă, care vor fi oferite familiilor cu venituri reduse.
Amintim că în sezonul rece precedent, Guvernul a acordat compensații pentru energie în sumă de 3,4 miliarde de lei, în bugetul de stat fiind planificate 5,8 miliarde de lei. 763 de mii din gospodăriile înregistrate în sistemul informațional au primit un grad sporit de vulnerabilitate.
Expresul.md
Lasă un răspuns