Descoperă monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești și participă la concurs

Imagine: tvrmoldova.md

Banca Națională a Moldovei (BNM) invită publicul larg să participe la concursul „Descoperă monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești„, care va lua startul pe 27 august 2023, cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova, iar câștigătorii vor fi anunțați de Ziua Monedei Naționale, pe 29 noiembrie 2023, când se împlinesc 30 de ani de la introducerea leului moldovenesc, scrie bani.md. 

Concursul are drept scop sprijinirea sentimentului civic al publicului, legat de leul moldovenesc și alte valori istorice ale țării noastre.

Astfel, orice persoană interesată, fără restricții de vârstă și cetățenie, poate lua parte la această competiție deschisă, care va pune în evidență locurile istorice ale Republicii Moldova ilustrate pe bancnotele de lei moldovenești. Respectiv, participanții vor transmite către BNM, cel puțin, opt poze cu bancnotele aflate în circulație, iar fiecare poză  va reprezenta o bancnotă fotografiată pe fundalul monumentului înfățișat pe aceasta.

Vor fi acceptate doar pozele originale, fiind respinse imaginile editate în programe pe care au fost aplicate straturi (layers) sau măști.

Vor fi desemnați 30 de câștigători prin metoda extragerii aleatorii, în cadrul unui eveniment oficial organizat de BNM, cu prilejul aniversării a 30-a de la lansarea monedei naționale, care va fi transmis în direct. Învingătorii vor fi premiați cu monede comemorative bătute în argint și seturi de monetărie.

Toți participanții la concurs vor primi certificate de participare din partea Băncii Naționale.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *