Circa 60 de gospodării din orașul Călărași pot să se conecteze la sistemul de canalizare

Imagine: ADR Centru

Au fost finalizate lucrările de construcție a rețelei de canalizare pe trei străzi importante din orașul Călărași, anunțul a fost făcut de Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR).

Astfel, pe străzile Gavriil Musicescu, Mihai Viteazul, Bogdan Petriceicu Hajdeu și strada Ștefan cel Mare și Sfânt sunt circa 60 de gospodării care au acces liber pentru conectarea și utilizarea serviciului de evacuare a apelor uzate centralizat.

Menționăm că, în urma implementării acestui proiect, peste 4500 de locuitori din orașul Călărași și satul Nișcani, vor beneficia de acces îmbunătățit la sistemul de canalizare. Potrivit contractului de antrepriză, finalizarea lucrărilor este planificată către vara anului 2024. Proiectul regional este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, la care se adaugă cofinanțarea aplicantului.

Construcția rețelei de canalizare are loc în cadrul proiectlui regional „Îmbunătățirea nivelului de trai în localitățile raioanelor Călărași și Strășeni prin asigurarea accesului populației la sistemele centralizate de canalizare”. Tot în cadrul acestui proiect, la moment au loc lucrări de reabilitare și extindere a unei stații de epurare a apelor uzate prin instalarea a 2 reactoare de epurare biologică suplimentare în orașul Călărași, dar și construcția rețelei de canalizare în satul Nișcani.

Expresul.md

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *