Campania „Împreună pentru Siguranța Ta” s-a desfășurat și la Ungheni. Subdiviziunile MAI au desfășurat o serie de activități, etalându-și și tehnica din dotare

În după amiaza zilei de 17 august, parcul „Micul Cluj” din Ungheni a fost invadat, la propriu, de copii curioși, dar și părinții acestora. În acea zi, s-a desfășurat campania „Împreună pentru Siguranța Ta”, lansată de către Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel că, angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni în colaborare cu subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), precum și instituții desconcentrate, au desfășurat o serie de activități, etalându-și totodată, și tehnica din dotare. „Îndemn toți cetățenii, reprezentanții autorităților publice locale, dar și a altor instituții ale statului, de a ne fi alături la crearea unui mediu sigur în comunitate”, a răsunat pentru început, îndemnul lui Vasile Burlacu, șef interimar al Inspectoratului de Poliție Ungheni.

Copiii au fost îndemnați să facă un tur pe la standurile instalate în parc și au putut să facă cunoștință îndeaproape cu tehnica din dotare a Inspectoratului de Poliție Ungheni, a Poliției de Frontieră sau chiar să învețe cum se realizează corect o resuscitare cu ajutorul celor de la Serviciul Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, să discute cu reprezentanții Biroului de Probațiune, dar și să observe îndeaproape cu ce este echipată o autospecială SMURD din cadrul Direcției Situații Excepționale Ungheni.

„Nu este pentru prima dată când particip la astfel de acțiuni, dar, de câte ori nu m-aș uita, oricum îmi este foarte interesant. Am reușit să fac un tur și pot să spun că suntem norocoși că avem astfel de polițiști în societate, care au în dotare tehnică bună și echipamente performante. Mă simt mândru de faptul că în Ungheni avem astfel de polițiști competenți. Eu deja știu că atunci când voi crește mare voi fi polițist”, a menționat Gabriel Guțanu, un copil de 10 ani, prezent la activitate.

De notat faptul că, scopul campaniei este de a preveni infracționalitatea, de a colabora cu societatea civilă, de a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și consolidarea sentimentului de securitate și încredere în cadrul comunității.

„Încrederea pe care o au cetățeni vizavi de angajații Poliției a ajuns la cote înalte. Oamenii din comunitate au încredere în profesionalismul acestora, mai ales datorită implicării lor active. Campania pe care o derulează poliția este benefică, datorită faptului că cetățenii vor fi mai informați și mai protejați” , a menționat și Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni.

Campania națională, care va dura pe tot parcursul lunii august, prezintă lansarea unui dialog nonformal cu comunitatea pentru a aborda subiectele de interes comunitar și a îmbunătăți colaborarea cu membrii comunității în vederea sporirii sentimentului de siguranță a cetățenilor, precum și de a reduce riscurile de victimizare.

Un reportaj foto puteți vedea pe pagina de Facebook: Expresul

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *