Riscă dosar penal după ce a hotărât să treacă vama cu un permis fals

Imagine simbol, sursa: realitatea.md

Polițiștii de frontieră, din vama Sculeni, au depistat un conațional care s-a prezentat un permis de conducere polonez cu semne de falsificare. Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Moldoveanul în vârstă de 34 de ani, originar din raionul Florești s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control. Conform informațiilor acesta se afla la volanul unui autoturism de model BMW X5, înmatriculat în Germania. În procesul de control al actelor de însoțire pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile poloneze, nu corespundea unui act autentic, fiind identificați indici de falsificare.

Acest fapt a constituit motiv de înlăturare a persoanei de la conducerea autoturismului, iar permisul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei tehnico-judiciare.

În continuare, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale VEST cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false (art.361 al.(1), Cod Penal al RM).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *