Joia în parc! Azi e joi și e zi de concert!

Pentru al doilea sezon consecutiv, Parcul Central „Micul Cluj” găzduiește un proiect cultural inedit și îndrăgit de mulți ungheneni – „Joia în parc”.

Și cum azi e joi, colectivele artistice de la Palatul de Cultură din Ungheni pregătesc noi spectacole pentru ungheneni. Așa că azi, începând cu ora 18.00, în parcul „Micul Cluj” vă așteaptă „Do-Re-Micii”, conducătoare Aliona Mitrofan și grupul de dans „Impuls”, conducător Roman Ciobanu. Organizatorii promit o seară impresionantă.

Reamintim că în fiecare zi de joi, începând cu ora 18:00, în parc au loc spectacole, prezentate de colectivele artistice de la Palatul de Cultură.
Startul ediției din anul curent a proiectului respectiv fost dat pe 8 iunie, cu un spectacol impresionant, prezentat de Ansamblul de dansuri populare „Unghenenii” (coregrafă Cristina Rotaraș) și Ansamblul folcloric „Flori de Castan” (conducătoare artistică Violeta Popovici).

A urmat, în a doua zi de joi a proiectului, un nou spectacol, la fel de frumos, cu participarea Studioului „Mega Dance” (coregrafă Liubovi Bereghici) și a Trupei „Respect” (conducător Andrei Mostovoi). Apoi, în fața publicului a venit Orchestra „Struguraș” (dirijor Dumitru Plaschevici) și Ansamblul de dansuri „Struguraș” (coregrafă Nina Pricladov).

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *