ANSA a confiscat medicamente veterinare care erau comercializate pe rețelele sociale

Imagine: ANSA

În urma monitorizării diverselor site-uri de socializare din țară, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au depistat și constatat medicamente de uz veterinar importate în condiții neclare și comercializate cu încălcarea cerințelor sanitar – veterinare în vigoare și în condiții interzise.

Astfel, la data de 12 iulie curent, inspectorii Agenției printr-o acțiune de „cumpărătură de control”, au identificat o persoană care practica activități ilicite. În așa mod a fost cu succes contracarată o tentativă de comercializare ilegală a medicamentului de uz veterinar BA-TICK (aparent fabricat în Turcia), propus spre vânzare pe site-uri specializate, pentru potențiali consumatori din domeniul apiculturii.

Produsul dat se eliberează doar în baza de prescripție veterinară (recetă), fiind destinat doar pentru tratamentul bovinelor, ovinelor și câinilor. Cazul urmează a fi investigat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Persoanele care se fac vinovate vor fi sancționate conform cadrului normativ.

Medicamentele de uz veterinar depistate, au fost ridicate drept probe conexe cazului investigat, urmând a fi declanșate procedurile de confiscare.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii de animale, apicultorii, medicii veterinari atestați în condițiile legii, să procure medicamente de uz veterinar doar din locuri autorizate (farmacii veterinare & depozite farmaceutice veterinare) excluzând comerțul ilicit. Utilizarea medicamentelor veterinare de proveniență dubioasă generează riscuri grave de sănătate pentru animale și om.

De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă toți comercianții de medicamente de uz veterinar neautorizați să renunțe la aceste practici ilegale, ce pot cauza riscuri majore pentru sănătatea și siguranța animalelor și consumatorilor.

Totodată reprezentanții Agenției, îndemnă fermierii ca, în cazul achiziționării/deținerii medicamentelor de uz veterinar neînregistrate menționate, să se abțină de a le utiliza, precum și să informeze Agenția despre acest fapt.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *