Opinii / Lucia Bacalu: ”Ce vor agricultorii?”

În toată perioada în care am lucrat în presă – vreo 30 de ani – am tot auzit nemulțumiri din partea agricultorilor. Ba că nu plouă și e secetă mare, ba că plouă prea tare și putrezesc culturile, ba că îngheață prea devreme, ba că e grindină, ba că vântul e mare și tot așa mai departe. Ba că sunt împotmoliți în credite, ba că nu le convine TVA, ba că motorina e prea scumpă, ba că… Putem continua la nesfârșit.

Și ne mai bagă în ochi, an de an, fraza: „Noi vă hrănim. Noi vă aducem pâine pe masă”. Oare cred ei, agricultorii noștri, că cineva nu știe că pământul ne hrănește – pământul bine lucrat și îngrijit?

Să-mi fie cu iertare, dar mi se pare că o parte dintre agricultorii noștri au cam luat-o razna. Au luat prea în serios rolul lor și piedestalul pe care i-a urcat regimul sovietic – doctorii, pedagogii erau zero, în schimb ei… Toate ziarele erau pline cu ei, „eroii acelor zile”. Știu ce zic, căci tema lucrării mele de curs (în anul II de facultate) a fost: „Cine e el, eroul zilelor noastre”. Și am descoperit atunci, la 19 ani, că cele mai multe știri și articole din presa sovietică erau despre ei.
Nu contest faptul că sunt eroi în anumite cazuri. Ca, de altfel, oricine care-și face munca cinstit, cu mari sacrificii și cu salarii mici.
Știți care e diferența? Agricultorii noștri – unii dintre ei – au devenit în timp baroni ai satelor. Și se comportă ca niște adevărați baroni. Ei trebuie să dicteze, ei trebuie să ceară, lor trebuie să li se închine toți ceilalți și să le îndeplinească toate poftele.
Dacă organele noastre de control ar încerca să-i mai verifice, dar la modul cel mai serios și profesionist, oare ce ar descoperi? Chiar sunt curioasă. Scheme sunt multe, verificate, testate, care funcționează bine mersi.

Cât am mai scris despre cotele țăranilor noștri, mințiți de unii lideri. Câte cazuri au mai fost când bieții oameni ai pământului, vasalii baronilor din agricultură, au fost impuși să semneze foi curate, pe care apoi se „desenau” contracte în folosul celor mari și tari. De atunci a început noua eră în agricultura moldovenească, cea anterioară fiind și mai urâtă. Colhozurile și sovhozurile de odinioară au ucis gospodarul din oameni.

Mă uitam la cei ce au ieșit mai zilele trecute să protesteze – cu tractoare noi, cu multă tehnică agricolă performantă. Mă bucur pentru ei. Se vede că nu-s cei mai prăpădiți de pe această palmă de pământ. Au credite? Bine că le au. Nici o bancă nu-ți oferă nimic fără să aibă convingerea că ești în stare să returnezi banii împrumutați, inclusiv cu dobândă. Și atunci de ce ne plângem? Eu știu una și bună: dacă nu sunt în stare să plătesc, nu mă avânt în împrumuturi pe care să nu le pot întoarce.

Ce vor agricultorii? Chiar ce vor? Motorină gratis le-a fost dată. Atât cât s-a putut. În anii precedenți. Subvenții primesc. Atât cât se poate. Din câte știu, an de an se mărește fondul de subvenționare.
Suntem, cică, țară agrară. Nu știu cum alții, dar eu nu mai vreau să fim o țară agrară. Vreau o țară modernă, unde pământul să fie lucrat de adevărați fermieri, care au o viziune clară de dezvoltare. De fermieri care, dacă e nevoie, să vină cu propuneri judicioase de îmbunătățire a legislației, astfel ca să le fie facilitată dezvoltarea. Sunt sigură că îi avem. Și sunt mulți. Ei ar trebui să se impună.

Nu pot să închei fără să spun câteva cuvinte despre organizatorul acestor proteste – Alexandru Slusari. De când îl știu, tot cu proteste se ocupă, cu excepția anilor cât a fost deputat. Probabil, după ce i s-a încheiat mandatul, se visa ministru. Al agriculturii. Credeți că ar fi făcut mai mult pentru agricultori decât face actualul sau foștii miniștri?