Biblioteca Verde a îndemnat comunitatea ungheneană să trăiască sustenabil
„Orice schimbare în bine trebuie să înceapă de la tine”. De această afirmație s-au condus cei cinci tineri implicați în programul de vară Biblioteca Verde „Să trăim sustenabil”, ajunsă la cea de-a II-a ediție. Startul a fost dat pe 12 iunie, la Biblioteca raională „Dimitrie Cantemir”, iar pe parcurs s-au mai alăturat și alți tineri.
Potrivit Tatianei Nazîru, coordonatoarea programului BibliotecaVerde, scopul acestuia este de a educa comunitatea în gestionarea eficientă a deșeurilor și valorificarea prin reciclare, dar și reutilizarea acestora.
Astfel, tinerii au avut posibilitatea să participe și să se implice în diferite ateliere de reciclare și reutilizare. „Conform programului, au fost efectuate 4 ateliere de reciclare a pânzei, lemnului, sticlei si plasticului. Atelierele au avut drept scop educarea tinerilor în implementarea celor 3R – Redu, Reutilizează, Reciclează”, a subliniat Tatiana Nazîru.
Activitățile au fost diverse și au inclus diferite expoziții tematice și sesiuni de informare. Evident, jocurile de socializare și buna dispoziție au fost pe ordinea de zi.
Totodată, participanții la programul de vară au fost antrenați și în acțiuni de salubrizare, care au avut loc în preajma unui izvor. Sticlele care au fost găsite, tinerii le-au ornamentat pentru a servi pe post de decor.
În ultima zi a programului, i-am surprins pe tineri la bibliotecă, în jurul unei mese, pe care erau adunate câteva peturi din plastic de diferite mărimi și forme. În cadrul acestui atelier, tinerii au avut misiunea de a reda o altă întrebuințare plasticului. Înarmați cu instrumentele necesare, tinerii au purces la lucru și au început să taie mărimea și forma dorită.
Maria Bosoi a participat la activitățile desfășurate în cadrul programului. Ea afirmă că atelierele în care s-a implicat, dar și orele de informare i-au fost de mare ajutor.
„Prin participarea la Biblioteca Verde am căpătat numeroase experiențe și am legat noi prietenii. Am învățat foarte multe lucruri ce îmi vor fi utile în viața de zi cu zi, cum ar fi, de exemplu, să cos. Pot spune că nu sunt foarte pricepută la cusut, însă la atelierul de confecționare a trăistuțelor, chiar am deprins unele abilități de a mânui acul și ața. Cel mai important este faptul că, în cadrul atelierelor am putut pune în practică imaginația și să realizez diferite lucruri din materiale reciclabile, pentru a le oferi o nouă viață și, ulterior, să le folosim”, spune Maria Bosoi, participantă la program.
Iar Cătălina Roman, ca și colega ei, spune că a deprins și a învățat lucruri ce îi vor prinde bine în viață, mai ales la capitolul gestionare a deșeurilor și reciclare.
„Țin să menționez că, o astfel de campanie ce ține de problemele majore ale umanității, ar trebui să adune un număr record de participanți, dar din lipsă de timp a unor persoane sau indiferența altora, de multe ori, face ca rezultatele dorite să nu fie atinse. Ca durabilitate, pentru anul viitor, în cadrul activității Biblioteca Verde ne propunem să realizăm un program de vară cu activități practice, implicarea specialiștilor din diverse domenii, acțiuni de sensibilizare a comunității în protecția mediului, dar și ateliere de creație și reciclare”, a concluzionat Tatiana Nazîru.
Lasă un răspuns