Orașul Călărași va deveni gazda turneului internațional la lupte libere
În perioada 19-21 mai în orașul Călărași se va desfășura turneul internațional la lupte libere ”Cupa Călărași – invită Constantin Cobîlean” ediția XXXX.
Potrivit organizatorilor, scopul acestui turneu este întărirea relațiilor de prietenie cu sportivii din alte orașe și raioane ale țării, popularizarea luptelor libere și perfecționarea măiestriei tinerilor luptători, pregătirea lor pentru campionatele Europene și Mondiale.
La competiție sunt admiși: Seniorii cu greutatea cuprinsă între 61kg- 97kg, anul nașterii 2004-2006 cu categoria de greutate 57-92kg, anul nașterii 2008-2009: 48-80kg, anul nașterii 2010-2012: 29-38kg și pentru fete, anul nașterii 2008-2010: 49 și 62kg.
Astfel pe 19 mai în incinta Școlii Sportive din Călărași, vor sosi participanții i-ar ulterior aceștia vor fi cântăriți. Turneul se va desfășura în zilele de 20 și 21 mai în localul Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice “Constantin Cobîlean”.
În total au fost pregătite 100 de medalii care își așteaptă campionii și premianții turneului jubiliar XXXX “Cupa Călărași – invită Constantin Cobîlean”.
Expresul.md
Lasă un răspuns