Opinii / Lucia Bacalu: „Ce ne dorim: primărie la colțul casei sau condiții de trai mai bune?”

Despre reforma administrativ teritorială se discută la noi de peste 10 ani, timp în care populația aptă de muncă s-a tot micșorat, multe sate au rămas doar cu câteva sute de bătrâni, cu școli și grădinițe pe cale de dispariție. În schimb, au primării, în care sunt, cel puțin, cinci angajați, începând de la primar și terminând cu inginerul cadastral sau contabilul. Fiecare primărie trebuie întreținută, trebuie asigurată energia electrică, energia termică, accesul la internet, telefonia, cheltuielile de transport etc. În caz contrar, nu are cum să funcționeze.
În plus, e nevoie de bani pentru soluționarea numeroaselor probleme ale localității. Oamenii vor drumuri, vor rețele de apă, instituții publice amenajate, vor să aibă condiții de agrement, terenuri de sport și de joacă pentru copii, iluminat public și tot așa mai departe.

Întrebarea e de unde să ia banii? Or, aproape nici o primărie din Republica Moldova nu poate să-și asigure bugetul necesar. E timpul deja să știm cum se formează un buget local, de unde vin banii și câți bani vin. Astfel, vom înțelege mai bine ce trebuie de făcut și o eventuală reformă administrativ teritorială nu ne-ar mai speria așa cum i-a speriat pe cetățeni în 1999, când s-a trecut de la cele 32 de raioane la 9 județe.

Omul nostru își voia primarul său, la el în sat. La bani nimeni nu se gândea: câți se cheltuiesc și dacă se cheltuiesc pe ceea ce trebuie.
La momentul de față, Republica Moldova, cu o suprafață de doar aproape 34 mii de kilometri pătrați și o populație de circa 2 milioane 500 mii de locuitori (fără partea stângă a Nistrului) este împărțită în tocmai 32 de raioane cu 896 de sate, comune, orașe și municipii. Fiecare raion are câte un consiliu raional, secții și direcții de tot felul cu o întreagă armată de angajați. Nu știu dacă a calculat cineva câți funcționari revin la 1000 de locuitori, dar cu siguranță sunt mulți. Excesiv de mulți. Și toți acești angajați primesc salarii. Este adevărat, salariile sunt mici, dar, adunate toate la un loc, fac o sumă enormă.

Mă întreb: oare are nevoie un raion cu o populație de 20 de mii sau 30 de mii de locuitori de un președinte de raion, de vreo doi vicepreședinți, de secții de educație, cultură, finanțe, economie, agricultură, fiecare dintre acestea având câte un șef, adjuncți, specialiști de tot soiul și așa mai departe?

Spre comparație, România, cu o populație de peste 20 de milioane de locuitori și o suprafață de peste 238 mii de kilometri pătrați, are 41 de județe. Un județ are în medie 5800 km p. și o populație de 500 mii de locuitori, ceea ce îi permite să atragă investiții consistente.
La noi un raion are în medie 78 mii de locuitori și circa 1000 de km p. Cine, credeți, va veni să investească sau să dea bani pentru proiecte serioase în astfel de unități administrativ teritoriale?

Știu care poate fi întrebarea: și dacă omul are vreun necaz, are nevoie de vreun certificat, unde să se adreseze? În sărăcia noastră ar fi o bătaie de joc să-i trimiți pe oameni la zeci de kilometri după un certificat.

Nu trebuie să-i trimiți. Suntem în secolul al XXI-lea! Am învățat să lucrăm cu toții de la distanță. Ne-a învățat pandemia. O eventuală reformă administrativ teritorială ne va învăța multe alte lucruri să le facem de la distanță. Dorință de-ar fi.
Iar banii economisiți pe întreținerea unei armate imense de funcționari am putea să-i utilizăm în scopuri mult mai bune. Spre exemplu, pentru drumuri, trotuare, iluminat etc.