Foto / Timp de două zile, la Cornești, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii Securității
Pe 23 mai, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dat startul Școlii Securității cu genericul „Împreună reducem riscurile”. Startul a fost dat pe stadionul din orașul Cornești, unde Alexandru Oprea, șeful IGSU le-a urat succes și le-a dorit ca în aceste două zile să câștige prietenia. „Aceasta este o școala în care veți reuși să învățați ceva nou, să dobâniți deprinderi noi”, a menționat el.
La evenimentul de deschidere a fost prezentă și Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne. „Concursurile educative vor contribui la dezvoltarea tinerii generații pentru un mediu sigur în viitorul european. Prin experiența voastră avem certitudinea că generațiile viitoare vor avea un mediu sigur, un mediu plin de securitate în care să ceștem o țară întreagă”, a subliniat ea.
Astfel, după încheierea ceremoniei oficiale, arbitrul principal a dat start competițiilor la care s-au înscris 6 echipe formate din 74 de elevi din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Astfel, în cadrul primului concurs „Echiparea”, elevii au îmbrăcat uniformele de pompier și au ajustat căștile de protecție contra cronometru.
La competiția “Ghidează și salvează” tinerii au avut posibilitatea să-și testeze abilitățile de conlucrare în echipă, trecând printr-un labirint simulat cu ochii legați, fiind ghidați de conducătorii echipelor. Probele, care necesită rezistență maximă, forță și viteză sunt “Ștafeta combinată” și „Desfășurarea de luptă”. Elevii au acționat în echipă, au parcurs o distanță cu obstacole, au stins incendii simulate și au deprins primele tehnici de intervenție.
Totodată, programul activităților în aceste două zile, au prevăzut ateliere de lucru privind acordarea primului ajutor medical în caz de luxații, arsuri, fracturi, inclusiv și manevrele de resuscitare.
După finalizarea concursurilor și atelierelor interactive, juriul va calcula rezultatele finale și va premia câștigătorii cu medalii și cupe.
Potrivit lui Sergiu Postolachi, șeful Direcției Situații Excepționale Ugheni, scopul acestor activități este de a oferi copiilor deprinderile necesare pentru prevenirea și diminuarea riscurilor asociate vieții cotidiene și situațiilor imprevizibile de risc precum și cultivare spiritului civic și patriotic.
NOTĂ: Școala Securității a fost lansată în 2017, iar de atunci evenimentul este organizat în fiecare an. Activitățile sunt organizate de IGSU al MAI în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova având drept scop pregătirea copiilor în domeniul prevenirii riscurilor și bazelor securității vieții.
Gabriela Boxan
Sursa foto: Expresul
Lasă un răspuns