Centura de singuranță la control. Polițiștii demarează operațiunea „Seat Belt”
Atenție șoferi! Săptămâna aceasta, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, va avea loc operațiunea „Seat Belt” (centura de siguranță). Anunțul a fost făcut Poliția Republicii Moldova, care remarcă că, începând de astăzi polițiștii moldoveni vor verifica dacă atât șoferii cât și pasagerii au centura de siguranță cuplată corespunzător.
În cadrul acesteia, timp de o săptămână, un accent deosebit se va pune pe verificarea utilizării centurii de siguranță în timpul conducerii mijloacelor de transport, dar și prezența mecanismelor de transportare a copiilor; or în cazul unui impact aceste detalii pot salva viața celor din mașină.
Operațiuni similare sunt organizate concomitent în toate statele membre ROADPOL.
Statisticile din întreaga lume arată clar că mai mult de jumătate dintre pasagerii uciși în accidente nu aveau centurile cuplate. Numai în Finlanda, în 2021, 65 de persoane fără centură de siguranță au murit în coliziuni. Folosind un factor de probabilitate dovedit științific, cel puțin jumătate dintre ei ar fi supraviețuit dacă ar fi tras elementar cureaua.
Iar conform unui recent sondaj realizat în Ungaria, 40% dintre copii au călătorit în mașini într-un mod nesigur.
Centura de siguranță este gratuită. Deci, de ce să nu o folosești de fiecare dată când stai într-un vehicul
Lasă un răspuns