Un om al străzii a fost găsit mort la Ungheni. Ce se întâmplă cu ei după ce mor?

boschetar
Foto simbol. Sursa: Unimedia.md

Obosiți, murdari și loviți de soartă, oamenii străzii își duc existența de pe o zi în alta în condiții extrem de mizere. Mulți vor spune că își merită soarta, după cum este și cea mai cunoscută expresie – cum îți așterni, așa vei dormi. În unele cazuri, motivul pentru care au ajuns în asemenea situații pot fi conflictele familiale, unele tragedii, pierderea locului de muncă sau a speranței, viciile, fărădelegea sau, în unele cazuri, chiar propria-i nechibzuință.

Dar ce se întâmplă cu ei după ce mor? Cine îi înmormântează când nimeni nu s-a îngrijit de ei cât timp au fost în viață? Sunt niște întrebări pe care și le adresează unii dintre noi. Iar răspunsul l-am aflat de la reprezentanții administrației publice locale, mai ales că săptămâna trecută, în orașul Ungheni a fost găsit cadavrul unui boschetar, în vârstă de 46 de ani.

„Toate cheltuielile și le asumă Primăria Ungheni legate de organizarea întregului proces de înmormântare, cum ar fi cele legate de transportare, sicriu și cruce”, ne-a spus Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni. Toate aceste chletuieli ajung la 5000 de lei.

„Întâi de toate, decedatul este transportat la Nisporeni pentru a i se efectua expertiza medico-legală și a se constata cauza decesului. Administrația publică locală oferă loc la cimitir și defunctul este înmormântat. Iar pe lângă asta, administrația asigură și salubrizarea mormântului.

Potrivit lui Dionisie Ternovschi, în ultimii trei ani, pentru șapte oameni ai străzii primăria le-a asigurat înmormântarea.

Acum că s-a răcit considerabil timpul de afară, iar iarna își intră în drepturi cu pași rapizi, oamenii străzii au devenit și mai vulnerabili. În cel mai bun caz, iarna aceștia ajung în adăpost temporar destinat oamenilor străzii și păturilor vulnerabile.

În această ordine de idei, Vasile Lupu, vicepreședintele Consiliului Raional, spune că problema persoanelor fără adăpost este soluționată. „În cadrul Centrului de plasament pentru persoane adulte și vârstnice „Sfântul Vasile cel Mare” din Sculeni, a fost amenajată o odaie cu patru locuri pentru a-i găzdui temporar”, spune dânsul.

Astfel, potrivit lui, în urma solicitării serviciului 112, persoanele fără adăpost sau alte pături sociale, care au nevoie de ajutor, sunt preluate și transportate la Spitalul Raional Ungheni. Acestora le este verificată starea de sănătate, li se efectuează testul la Covid-19, apoi sunt duși la Centrul de la Sculeni. „La moment, acolo sunt adăpostite două persoane, cărora le este asigurată alimentația și procedurile de igienă. Deja rămâne la discreția persoanei durata aflării acesteia în centru”, mai spune vicepreședintele.

Pentru a acoperi serviciile oferite, au fost identificate și resurse financiare din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei din Ungheni.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *