Grupul Femeilor în Acțiune din Sadova a dat startul Campaniei „Crăciunul într-o cutie de pantofi”

Grupul Femeilor în Acțiune din Sadova a dat startul Campaniei „Crăciunul într-o cutie de pantofi”.

Astfel, în perioada 5 decembrie 2022 și 6 ianuarie 2023, se organizează ediția a IV-a, a campaniei cu sloganul “Un zâmbet de Crăciun”. „Nu este un ajutor umanitar, dar un cadou de la o persoană la alta”, spun organizatorii, îndemnând doritorii să se alăture campaniei, aducând cutiile la Biblioteca Publică Sadova. Cadourile vor fi distribuite pănă la data de 8 ianuarie 2023, familiilor vulnerabile din localitate.

O cutie poate să conțină: pastă de dinți și periuță, căciulă, fular, mănuși, săpun, jucării, dulciuri cu termen mare de valabilitate, șampon, prosop, șervețele umede, deodorant, cremă, pieptene, haine, lenjerie, șosete, ciorapi, rechizite școlare.

„Găsește o cutie de pantofi de mărime medie cu capac separat, învelește capacul și cutia separat astfel ȋncât cadoul să poată fi deschis fără a rupe ambalajul, strânge lucrurile necesare potrivite beneficiarului cutiei și o puteți aduce la Bibliotecă”, vin cu niște recomandări organizoaterele campaniei.

Și da, luați aminte: Fiecare dar din cutie trebuie să fie nou!

Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *