Judecătoria Ungheni – mai prietenoasă față de justițiabili

Timp de un an, judecătoria Ungheni a lucrat la îmbunătățirea calității serviciilor oferite și a obținut progrese în deservirea justițiabililor, dar și în comunicarea cu publicul, fiind tot mai aproape de obținerea statulului de instanțe – model.

Transformările prin care a trecut judecătoria sunt sprijinite de Proiectul „Instanțe Judecătorești Model”, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională  USAID Moldova. Acestea au fost prezentate public în cadrul unui tur de presă, organizat la data de 20 octombrie.

Chiar de la intrarea în Judecătoria Ungheni, cetățenii dispun o gamă largă de servicii pe care le pot accesa pentru a obține diverse informații juridice utile. „Ne-am propus să facem cât mai plăcut timpul de așteptare al justițiabililor în instanță”, a subliniat Vasile Șchiopu, președintele Judecătoriei Ungheni, după care a mai adăugat: „Am amenajat spațiul cu mese, scaune și canapele confortabile. Suntem în pas cu tehnologiile moderne și avem zone pentru încărcarea dispozitivelor electronice și spații de lucru la calculator, iar justițiabilii pot accesa documente și lucra chiar în instanță. De asemenea, avem infochioșcuri care oferă acces la Portalul Național al Instanțelor de Judecată și toată informația juridică. Pe ecranele din holurile instanței, rulăm filmulețe informative despre serviciile de care pot beneficia justițiabilii și oferim broșuri informative”.

Totodată, transformările de infrastructură care au fost efectuate până în prezent, răspund nevoilor justițiabililor, inclusiv a copiilor, dar și a persoanelor cu nevoi speciale. „Nu am uitat nici de copiii care trec pragul Judecătoriei. Am amenajat zone de joacă pentru copiii care însoțesc adulții sau sunt implicați în procesele de judecată”, a mai precizat el.

Și Anna Lari, șefa Secretariatului Judecătoriei Ungheni a intervenit pentru a completa cele spuse de către președintele Judecătoriei. „În zonele amenajate, copiii pot petrece timpul jucându-se cu o gamă variată de jucării de dezvoltare intelectuală și, astfel, reduc din stresul și anxietatea atât a lor, cât și a părinților”, a menționat șefa Secretariatului.

De asemenea, Judecătoria Ungheni dispune de o cameră specială de audiere a minorilor, dotată cu sistem de transmisiune audio și video. Camera este folosită în dosarele cu implicarea minorilor, unde un psiholog îi intervievează într-un spațiu sigur, ca minorii să nu fie supuși stresului de a se afla într-o sală de ședințe.

„Ceea ce am încercat noi să facem prin intermediul acestui proiect, a fost să oferim asistență în instruirea judecătorilor, dar și prin implementarea unui sistem care să devină mai eficient, mai accesibil și mai clar pentru justițiabili, dar și pentru cei care se folosesc de serviciile Judecătoriei Ungheni.” a menționat William Trigg, Șeful Diviziunii Democrație și Guvernare, USAID Moldova, după care a mai adăugat: „ Deja de 8 ani oferim asistență în sistemul justițiar și în reforma justiției. Iar de doi ani, implementăm proiectul „Instanțe Judecătorești Model” în Ungheni, Bălți și Edineț. Este important să subliniem faptul că, este esențial să avem un sistem judiciar bine pus la punct. Acest lucru va ajuta foarte mult Republica Moldova în parcursul său european, deoarece acestea sunt bazele unor instituții democratice și a unui stat de drept”.  

De subliniat faptul că, de același proiect beneficiază și Judecătoria Bălți care, la fel, a trecut printr-o transformare similară.

Notă: Proiectul „Instanțe Judecătorești Model” este o inițiativă realizată cu sprijinul poporului american prin intermediul USAID. Proiectul își propune să susțină judecătoriile pilot să aplice la cele mai bune practici și standarde internaționale pentru a deveni mai accesibile, transparente și prietenoase pentru justițiabili.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *