Buzduganii de Jos – localitate campioană în promovarea egalității de gen
Satul Buzduganii de Jos a devenit campion în promovarea egalității de gen. În localitate a fost implementat proiectul „Buzdugana de Jos – localitatea Campioană în promovarea Egalității de Gen”, în cadrul căruia au fost organizate un șir de activități de informare a locuitorilor din sat cu privire la șansele și oportunitățile egale pentru femei și bărbați, în viața de zi cu zi.
La începutul lunii iulie a avut loc evenimentul de totalizare a proiectului, unde au fost prezenți finanțatorii, partenerii și, desigur, beneficiarii proiectului.
Irina Paladiciuc, lidera Grupului de Acţiune Locală „Pentru Buzduganii de Jos”, a înmânat diplome tuturor celor care s-au implicat în implementarea acestui proiect și în realizarea obiectivelor propuse.
„Am participat în cadrul acestui proiect din dorința de a promova egalitatea de gen în localitate, pentru a demonstra că, acolo unde este respectată egalitatea de gen, au de câștigat toți – și comunitatea, și fiecare locuitor în parte”, a menționat ea, precizând că obiectivele trasate au fost atinse.
„Pe lângă faptul că egalitatea de gen a fost promovată de către locuitorii satului, aici au fost create condiții necesare pentru desfășurarea procesului de învățământ”, a adăugat Irina Paladiciuc.
În cadrul proiectului, au avut loc lucrări de reparație într-o grupă din cadrul Grădiniței-creșă „Romașca” din localitate, cu suprafața de peste 29 de metri pătrați, precum și în coridorul de acces cu o suprafață de peste 12 metri pătrați. Ulterior, au fost procurate și instalate sistemul de încălzire, două uși din termopan, trei corpuri de iluminat, tavan extensibil, mobilier pentru copii și pentru educatoare, mobilier cu depozitare, jucării pentru copii etc.
„De mai multe ori, a fost abordată problema înmatriculării copiilor în grădiniță. Întrucât ne confruntam cu insuficiență de spațiu, am hotărât ca, prin intermediul acestui proiect, să soluționăm problema. Odată ce problema este rezolvată și copiii sunt înmatriculați, mamele vor avea oportunitatea să se angajeze, să devină mai independente financiar, să contribuie în egală măsură la bugetul familiei”, a adăugat Irina Paladiciuc.
De asemenea, au fost create condiții confortabile în Căminul Cultural din sat: au fost procurate o masă de lucru, scaune, climatizor, videoproiector, tablă magnetică, obiecte de birotică etc.
Proiectul a fost implementat de către Grupul de Acţiune Locală „Pentru Buzduganii de Jos”, în cadrul Programului de Granturi Mici pentru inițiative comunitare, componentă a proiectului EVA, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu UNICEF.
Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.
Gabriela Boxan
Lasă un răspuns