INTERVIU. Veronica Ilcu: „Ne străduim să dăm copiilor o educație corectă”

Veronica Ilcu este asistent parental profesionist la Teșcureni de mai bine de 10 ani. Este una dintre cele mai logevive asistente parentale din raionul Ungheni, ceea ce a determinat angajații Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni să înainteze un demers la Președinție să i se confere „Ordinul Republicii”.

Iar în luna octombrie, aceasta a fost decorată de către președinta Maia Sandu cu „Ordinul Republicii”.

Pentru ce merite? Citiți în interviul de mai jos

– Pentru ce merite, credeți că ați fost decorată?

Consider că pentru lucrul depus zi de zi cu copiii.

– Câți copii, de-a lungul acestor ani, au fost îngrijiți de către dumneavoastră? Mai țineți legătura cu ei?

Deja am trei fete care și-au întemeiat propria lor familie, au copilași. Și acum ele continuă să îmi spun mamă, soțului – tată, necătând la faptul că au părinți biologici, iar eu le consider copilașii lor ca și nepoții mei, aceștia zicându-ne bunica și bunelul.

Țin legătura cu copiii care au stat un timp mai îndelungat. Ne ssunăm apropae zilnic.

– Ce vârstă au copiii care ajung la dumneavoastră spre îngrijire? Este greu să găsiți limbă comună cu ei?

Am avut vârste diferite, începând chiar de la vârsta de un anișor. Copilașii care ajung în plasament, vin din familii diferite și o dată ce ajung la noi, începe perioada de adaptare: atât a noastră, cât și a lui. Suntem conștienți că fiecare are caracterul său.

Uneori, în scop educativ, le mai fac observații. Am discuții cu fetele despre cum trebuie să se comporte, să ducă un mod de viață sănătos și corect. Abordez cu copiii, în discuțiile noastre, diferite subiecte care-i vizează, pentru a avea o dezvoltarea armonioasă.

Ca orice mamă, uneori îi cert, părintește. Spre exemplu, dacă au ieșit din casă și nu au lăsat ordine, sau dacă nu au venit la ora stabilită.

Desigur, fetele se mai supără, însă conștientizează că ceea ce le sugerez, este numai spre binele lor.

La început, poate mi-a fost mai greu, până începi să cunoști copilul, până stabilești cu acesta un contact, până îi afli caracterul, observi comportamentul. Dar, dacă din partea mea, ca și matura, vine atașarea față de acest copil, atunci el devine pentru tine ca al tău propriu. Ulterior, după ce apare atașamentul față de acești copilași, este foarte greu să te desparți de ei.

Ne străduim să le oferim o educație corectă. Ca odată ieșiți din familia noastră să aibă un comportament adecvat în societate.

– Aveți și un copil al dumneavoastră, biologic…

Am propriul meu copil. Acum are vârsta de treizeci de ani. Din păcate, fiica este invalidă din copilărie, e surdo-mută. Din cauza aceasta, nu i-am mai putut găsi de lucru și stă acasă cu mine. Mă ajută la orice lucru prin casă. Și cu ceilalți copii mă ajută, se înțeleg foarte bine.

– Cum s-a acomodat fata biologică la ideea că va avea mai multe surori și frați?

A acceptat foarte ușor. La început, când adusesem două fetițe, a fost foarte încântată și s-a înțeles foarte bine cu ele. Apoi, când în familia noastră au venit mai mulți, i-a venit un pic mai greu, însă s-a deprins. Și copiii și-au dat străduința să învețe limbajul semnelor. Atunci când ne sunăm cu ceilalți copiii, pornim camera și ei, respectiv, vorbesc cu ea prin semne. Este un lucru foarte interesant și plăcut!

– Ce v-a motivat ca să deveniți asistentă parentală profesionistă?

Dat fiind faptul că deja aveam un copil și din anumite motive am aflat că nu voi mai putea avea alți copilași, am mers pe ideea ca să iau un copil spre înfiere. Chiar îmi doream să am o familie numeroasă.

Însă angajații de la Direcția Asistență Socială mi-au propus să intru în serviciul Asistență Parentală Profesionistă, iar ulterior, voi putea să înfiez un copil din cei care sunt plasați la mine în familie.

Acum sunt foarte mulțumită că am intrat în acest serviciu.

– Câți copii aveți la îngrijire la moment?

Avem patru copiii. Trei sunt în plasament, iar altul e la tutelă.

 – Ce sfat le-ați da celor care ăși doresc să devină asistenți parentali, dar din varii motive, sunt rezervați?

Le-aș sugera să încerce pentru că este un sentiment de nedescris, care apare în momentul în care te atașezi din tot sufletul de un copil și îi poți oferi toată dragostea ta.